Program TV: Marti, 21.10.2025 | Româneşti  | |  |  |  | |  |  |  |  | Acum la TV |
 | 07:00 |  | Fresh Acces (R) | A7TV
Emisiunea-magazin oferă povești inspiraționale, dar și sfaturi practice de la invitați și specialiști din diverse domenii. | |
 | 07:00 |  | Albumul Naţional | National TV
Singura emisiune despre folclorul românesc autentic ce poate fi urmărită la o televiziune comercială este prezentată de doi interpreţi populari extrem de cunoscuţi - Cornelia şi Lupu Rednic. Programul are, în fiecare ediţie, invitaţi la fel de populari printre iubitorii de folclor precum prezentatorii, invitaţi care vin din toate zonele ţării pentru a aduce în faţa telespectatorilor obiceiurile, tradiţiile, cântul şi portul specifice regiunii lor.
Albumul Naţional este o pledoarie pentru cântecul şi arta populară autentice, aducând telespectatorul mai aproape de valorile neamului făcându-l totodată să descopere ori să redescopere tradiţiile, istoria şi cântul autentic din zona din care el însuşi provine. | |
 | 07:00 |  | Exclusiv VIP (R) | Prima TV
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 07:00 |  | Exclusiv VIP (R) | Prima TV HD
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 07:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 07:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 07:00 |  | Cultură și Arhitectură | Sens TV
Emisiunea vă invită să porniți la drum prin lume, pentru a-i descoperi pe arhitecții care au
modelat în mod miraculos universul în care trăim. | |
 | 07:00 |  | Telejurnal matinal | TVR 1
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 07:00 |  | Telejurnal matinal | TVR 1 HD
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 07:00 |  | Natură şi aventură (R) | TVR 2
Rezervatia naturală Scarita Belioara, p2 : coborâre în rapel prin Cosul Boului
Prezinta: Dan Pavaloiu
Realizatori: Dan Pavaloiu, Radu Puscas, Dan Curean
(Reluare) | |
 | 07:00 |  | Natură şi aventură (R) | TVR 2 HD
Rezervatia naturală Scarita Belioara, p2 : coborâre în rapel prin Cosul Boului
Prezinta: Dan Pavaloiu
Realizatori: Dan Pavaloiu, Radu Puscas, Dan Curean
(Reluare) | |
 | 07:00 |  | Telematinal | TVR 3
(I)
Moderatori: Andrea Iriciuc , Anatol Guzic
Producător Luminiţa Popa
Transmisiune directă | |
 | 07:00 |  | Zile de poveste (R) | TVR Cultural
Documentar (Quand l’histoire fait dates, Franţa, 2020)
Regia: Denis van Waerebeke, Lucie Caries, Benoît Laborde, Thomas Sipp
Istoria omenirii prinde viaţă sub ochii noştri, ca şi cum am fi într-o maşină a timpului, şi ne oprim la câteva date care i-au schimbat cursul.
Episodul 4: 1431: Prăbuşirea imperiului Khmer
Redactor: Ştefan Asavei
(Reluare) | |
 | 07:00 |  | Telejurnal matinal | TVR International
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 07:00 |  | Telematinal | TVR Moldova
(I)Prezentatori: Anatol Guzic, Andreea IriciucProducător: Luminiţa PopaTransmisiune directă | |
 | 07:05 |  | Campionatul deserturilor: Canada | TV Paprika
În serial, facem cunoștință cu 10 cofetari amatori din diferite regiuni ale Canadei, care își măsoară puterile într-o serie de provocări gastronomice tematice. Episoadele cuprind trei runde: prepararea desertului preferat, o temă profesională, provocarea maestrului. După degustarea și evaluarea deserturilor preparate, juriul va decide cine devine Maestrul Patiser al săptămânii și cine pleacă acasă. Cei trei cofetari rămași în competiție vor concura pentru titlul Marele Maestru Cofetar al Canadei. O competiție prietenoasă și plină de viață care celebrează performanța individuală și bucuria artei cofetarilor. | |
 | 07:30 |  | Ziua se apropie (R) | Alfa Omega TV
În cadrul acestei emisiuni vrem să aducem în atenția telespectatorilor evenimente și situații care se concentrează pe înțelegerea vremurilor în care trăim. Prin „Ziua se apropie” vrem să conștientizăm telespectatorii că trăim vremuri importante din punct de vedere istoric și profetic. Oferim... | |
 | 07:30 |  | Documentar 360° Geo (R) | TVR 2
Franţa-paiele din nou la modă (La paille, c'est chic !, Franţa-Germania, 2023)
Regia: Marie-Hélène Baconnet
În Franţa, paiele de secară au fost lungă vreme materialul de construcţie folosit de cei săraci. Erau folosite la acoperişurile caselor, pentru izolaţia pereţilor sau la fabricarea scaunelor. Dar, când au apărut materiale mai durabile şi mai rezistente pentru construcţii, paiele nu au mai fost folosite. În zilele noastre, ele sunt din nou folosite datorită meşteşugarilor care realizează decoraţiuni excepţionale şi modele de lux, drept urmare şi preţurile au crescut în consecinţă.
(Reluare) | |
 | 07:30 |  | Documentar 360° Geo (R) | TVR 2 HD

 | 08:00 |  | Neatza cu Răzvan şi Dani | Antena 1
Emisiunea în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze. | |
 | 08:00 |  | Neatza cu Răzvan şi Dani | Antena 1 HD
Emisiunea în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze. | |
 | 08:00 |  | Neatza cu Răzvan şi Dani | Antena International
De luni până vineri ai 4 ore de bună dispoziție în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze. | |
 | 08:00 |  | Neatza cu Răzvan şi Dani | Antena International HD
De luni până vineri ai 4 ore de bună dispoziție în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze. | |
 | 08:00 |  | Meniu de vedetă | Antena Stars
Chef Horia Manea, gazda emisiunii, aduce un stil inovator și plin de energie în rețetele sale prezentate în fiecare dimineață, într-o experiență gastronomică savuroasă. | |
 | 08:00 |  | Meniu de vedetă | Antena Stars HD
Chef Horia Manea, gazda emisiunii, aduce un stil inovator și plin de energie în rețetele sale prezentate în fiecare dimineață, într-o experiență gastronomică savuroasă. | |
 | 08:00 |  | Arome italiene cu David Rocco | TV Paprika
David se întoarce în preaiubita sa Italie, în orașe pe care nu le-a vizitat încă. Milano, Verona, Veneția, Cinque Terre, Bologna și capitala Italiei, Roma sunt personajele principale ale serialului. Haideți să descoperim împreună cu David aceste locuri faimoase, în care oamenii și poveștile lor se leagă strâns de arta, muzica și gusturile orașelor. De la orașul cosmopolit și vioi Milano prin vechile canale venețiene până la orașul etern al Romei, vom afla ingredientele unei Dolce Vita: mâncăruri gustoase, umor, pasiune și spontaneitate. | |
 | 08:00 |  | Telejurnal matinal | TVR 1
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 08:00 |  | Telejurnal matinal | TVR 1 HD
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 08:00 |  | Telematinal | TVR 3
(II)
Moderatori: Andrea Iriciuc , Anatol Guzic
Producător Luminiţa Popa
Transmisiune directă | |
 | 08:00 |  | Telejurnal matinal | TVR International
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 08:00 |  | Telematinal | TVR Moldova
(II)Prezentatori: Anatol Guzic, Andreea IriciucProducător: Luminiţa PopaTransmisiune directă | |
 | 08:30 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii (R) | Antena Stars
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 08:30 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii (R) | Antena Stars HD
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 08:30 |  | Arome italiene cu David Rocco | TV Paprika
David se întoarce în preaiubita sa Italie, în orașe pe care nu le-a vizitat încă. Milano, Verona, Veneția, Cinque Terre, Bologna și capitala Italiei, Roma sunt personajele principale ale serialului. Haideți să descoperim împreună cu David aceste locuri faimoase, în care oamenii și poveștile lor se leagă strâns de arta, muzica și gusturile orașelor. De la orașul cosmopolit și vioi Milano prin vechile canale venețiene până la orașul etern al Romei, vom afla ingredientele unei Dolce Vita: mâncăruri gustoase, umor, pasiune și spontaneitate. | |
 | 09:00 |  | Cartea Cărților | Alfa Omega TV
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ... | |
 | 09:00 |  | Albumul Naţional | National TV
Singura emisiune despre folclorul românesc autentic ce poate fi urmărită la o televiziune comercială este prezentată de doi interpreţi populari extrem de cunoscuţi - Cornelia şi Lupu Rednic. Programul are, în fiecare ediţie, invitaţi la fel de populari printre iubitorii de folclor precum prezentatorii, invitaţi care vin din toate zonele ţării pentru a aduce în faţa telespectatorilor obiceiurile, tradiţiile, cântul şi portul specifice regiunii lor.
Albumul Naţional este o pledoarie pentru cântecul şi arta populară autentice, aducând telespectatorul mai aproape de valorile neamului făcându-l totodată să descopere ori să redescopere tradiţiile, istoria şi cântul autentic din zona din care el însuşi provine. | |
 | 09:00 |  | Aventuri culinare în Franţa cu James Martin | TV Paprika
În noul său serial dedicat călătoriilor şi gătitului, James Martin, bucătarul cunoscut de pe micile ecrane, se îndreaptă către Franţa unde vizitează locuri cu un impact major asupra carierei sale culinare, aducând totodată un omagiu memoriei lui Keith Floyd, modelul său în domeniul profesional. În adolescenţă, James vizitase Franţa ca turist şi ca student, pasiunea sa pentru mâncăruri datorându-se în parte acestui fapt. Serialul surprinde călătoria nostalgică a lui James pe parcursul căreia acesta parcurge popasurile memorabile străbătute de eroul său, Keith Floyd, în urmă cu 30 de ani, vizitând în acelaşi timp şi locurile devenite pietre de temelie în propria sa carieră culinară. Descoperirea şi gustarea celor mai delicioase bucate franţuzeşti începe în Provenţa şi continuă în Périgord, Burgundia, Alsacia, Ţara Bascilor şi Bretagne. În călătoria sa, James găteşte şi propria versiune a celebrelor mâncăruri, folosind ingrediente găsite la faţa locului. Pentru a-şi manifesta respectul faţă de bucătarul Keith Floyd, James îşi urmează itinerarul la volanul unui Citroën 2CV aflat timp de 16 ani în proprietatea eroului său. Pe parcursul aventurilor sale din Franţa, James Martin redescoperă regiunile cele mai îndrăgite de el şi bătrânul său prieten şi mâncărurile magnifice ale acestora. | |
 | 09:00 |  | Generaţia Fit | TVR 2
Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă.
Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă.
Producător: Iulia Popescu
Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness | |
 | 09:00 |  | Generaţia Fit | TVR 2 HD

 | 09:00 |  | Dimineti perfecte | TVR 3
Studioul teritorial Iasi(sim.TVR Iasi)
Moderatori: Anca Medeleanu, Vlad Arhire
Producător
Transmisiune directă | |
 | 09:00 |  | Telematinal | TVR Moldova
(III)Prezentatori: Anatol Guzic, Andreea IriciucProducător: Luminiţa PopaTransmisiune directă | |
 | 09:25 |  | Devoțional pentru copii | Alfa Omega TV
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până... | |
 | 09:30 |  | Povestirile biblice prind viață | Alfa Omega TV
Povestirile biblice sunt mereu o sursă vie de înțelepciune, putere și viață, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. În cadrul acestei serii de emisiuni pentru copii vom încerca, împreună, să facem povestirile biblice să prindă viață, pentru a înțelege mai bine planul măreț al lui Dumnezeu... | |
 | 09:30 |  | România... în bucate (R) | TVR 2
TVR Timişoara
Sarea în bucate
Emisiune realizată de TVR Timişoara
Prezentator: Dan Liuţ
Producător: Florin Mihoc
Producator: Alice Saceanu
(Reluare) | |
 | 09:30 |  | România... în bucate (R) | TVR 2 HD
TVR Timişoara
Sarea în bucate
Emisiune realizată de TVR Timişoara
Prezentator: Dan Liuţ
Producător: Florin Mihoc
Producator: Alice Saceanu
(Reluare) | |
 | 10:00 |  | Alături de tine (R) | A7TV
Emisiune educativa și interactivă care dezbate diferite subiecte, de la medicină și juridic, până la lifestyle, traveling, parenting și dezvoltare personală. | |
 | 10:00 |  | Hollywood | Alfa Omega TV
O serie de păreri ale tinerilor, cu privire la “orașul care influențează lumea”. Prin intermediul fiecărui episod pătrundem cu rapiditate în domeniul contrastelor și asemănărilor, cu invitați precum Jane Seymour, Rob Lowe, Mike Myers, Christopher Reeves, Emma Star și mulți alții. Seria ne dezvăluie... | |
 | 10:00 |  | Se întâmplă acum | B1 TV
Emisiune de dezbateri, opinii si comentarii ale stirilor momentului, prezentată de Tudor Barbu. | |
 | 10:00 |  | Sens Național | Sens TV
Analize, discuții și concluzii despre cele mai importante evenimente din lume și din România. | |
 | 10:00 |  | La drum cu Gordon, Gino şi Fred | TV Paprika
Gordon, Gino și Fred își pregătesc bagajele, urcă în rulotă și pornesc în Europa. Fiecare episod îi călăuzește pe telespectatori prin țara natală a unuia dintre ei, unde vor pregăti un ospăț special. Aventurile extraordinare sunt marcate și de opriri nedorite, cauzate nu numai de rulotă, în timp ce ei se întrec în găsirea celor mai bune ingrediente în locurile cele mai spectaculoase. Serialul începe în Italia, unde Gordon și Fred își unesc forțele ca să-l ajute pe Gino să pregătească un festin cu ocazia unei nunți deosebite pe malul mării. În Franța, cei trei asistă la organizarea primului festival al stridiilor, iar în episodul din Scoția al călătoriei vor degusta glumele și jocurile caracteristice regiunii Highlands. | |
 | 10:00 |  | Classy Jukebox | TVR Cultural
Este un tonomat de fragmente muzicale, care va oferi telespectatorilor o selecție eclectică de genuri (simfonic, jazz, fusion, indie, operă etc) selectate din concerte, arii celebre, videoclipuri, cu rolul de a ne aminti sau învăța partituri care au scris istoria muzicii.
Producător: Valentina Ionescu | |
 | 10:00 |  | Vedeta familiei (R) | TVR International
Sezonul Campionilor Prezintă Florina Constantinescu 21 de copii excepționali, câștigători ai trofeelor din sezoanele precedente, se luptă timp de 10 săptămâni pentru titlul de Campionul Anului. Talentul lor va fi evaluat de un juriu format din șapte personalități de marcă: Aurelian Temișan, Andreea Bălan, Sanda Ladoși, Elena Gheorghe, Bibi, Crina Mardare și Radu Ștefan Bănică. Jurnalist Iulia Ioaniţoaia
Producător Monica Mihai
(Reluare) | |
 | 10:15 |  | 50/50 (R) | Prima TV
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 10:15 |  | 50/50 (R) | Prima TV HD
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 10:55 |  | Memoria tiparului | TVR 3
Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup | |
 | 11:00 |  | Cerul declară (R) | Alfa Omega TV
În episodul acesta, experții explorează istoria asteroizilor și a cometelor, demonstrând că acestea au făcut parte din Creație și nu au miliarde de ani.... | |
 | 11:00 |  | Știrile Antena Stars | Antena Stars
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars. | |
 | 11:00 |  | Știrile Antena Stars | Antena Stars HD
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars. | |
 | 11:00 |  | Tradiţii de la bunica | National TV
Gazdele emisiunii ii vor invata pe telespectatori cum sa gateasca sanatos produse traditionale romanesti cu ajutorul unui cuptor modern. In fiecare editie vom urmari pregatirea preparatelor de la inceput si pana la scoaterea lor din cuptor. Asa vom invata sa gatim sanatos, cu produse moderne si cu bani putini, chiar la noi acasa. | |
 | 11:00 |  | Copturile simple ale Nadiyei | TV Paprika
Nadiya Hussain ne călăuzește în lumea minunată a gustărilor simple care pot fi pregătite fără efort și care fac din coacere o plăcere cotidiană pentru toată lumea. Ea împărtășește telespectatorilor rețetele ei preferate, aduce o notă surprinzătoare bunătăților clasice și arată o mulțime de trucuri și sfaturi care pot fi folosite pentru a transforma mâncărurile obișnuite în experiențe speciale. Îi vom vedea, de asemenea, și pe unii dintre cei mai inovatori patiseri din Marea Britanie prezentând prăjiturile lor obișnuite preferate, de la pâinea cu maia cu ciocolată fără gluten la uluitorul tort macaron și plăcintele franțuzești uimitoare. | |
 | 11:00 |  | Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă (R) | TVR 2
(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016), sezon 1, 20 eps)-R
Regia: Emmanuel Descombes, Aurélia Michon, Jean-Michel Vennemani
Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.
Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.
Ep.9: Het Loo-Olanda
În secolul al XVII-lea, Wilhelm de Orania şi soţia sa Maria au cumpărat domeniul Het Loo. Pe cele 650 de hectare de parc şi de pădure urma să se creeze o grădină excepţională inspirată din cele baroce care se concepeau la acea vreme în Franţa.
Din păcate, în secolul al XIX-lea, grădina regală a fost complet transformată în parc în stil romantic. Abia în anul 1970, după ce a fost achiziţionată de statul olandez, s-a luat decizia să i se redea aspectul originar. Din 1984, grădina este deschisă pentru public. | |
 | 11:00 |  | Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă (R) | TVR 2 HD

 | 11:00 |  | Jurnal Regional | TVR Tărgu Mureș
Sport *Meteo
Producători: Miron Costin, Claudiu Oros, Simona Boanta, Petronela Moraru, Claudia Zatreanu, Lacrima Balint-Bloj, Angela Precup | |
 | 11:35 |  | Jamie Oliver: 5 ingrediente mediteraneene | TV Paprika
Jamie are o metodă genială pentru a obţine pui cu pieliţă foarte crocantă şi vă arată cum să faceţi o plăcintă simplă, două preparate ideale pentru când vreţi să faceţi repede ceva gustos de mâncare. Urmează sfaturi de la tatăl bucăriei spaniole, José Pizarro, care creează combinaţii delicioase folosind doar cinci ingrediente banale. | |
 | 12:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 12:00 |  | Talk B1 | B1 TV
Emisiune de analiză politică și socială, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante subiecte ale momentului. | |
 | 12:00 |  | Talk B1 | B1 TV HD
Emisiune de analiză politică și socială, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante subiecte ale momentului. | |
 | 12:00 |  | News Podcast | Sens TV
Podcast cu Sorin Manea și Oreste Teodorescu, un concept bazat pe opinii despre evenimente recente din realitatea de zi cu zi. | |
 | 12:00 |  | Telejurnal TVR 2 | TVR 2
Translator mimico-gestual Lena Dermengiu
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
Transmisiune directă | |
 | 12:00 |  | Telejurnal TVR 2 | TVR 2 HD
Translator mimico-gestual Lena Dermengiu
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
Transmisiune directă | |
 | 12:00 |  | Concert de prânz | TVR Cultural
Sezon nou
Festival George Enescu
ORCHESTRA TONHALLE DIN ZÜRICH
PAAVO JÄRVI dirijor
Serghei Rahmaninov Simfonia nr. 2 în mi minor op. 27
Producător: Băinţan Valentina | |
 | 12:00 |  | Povestea din ochii lor | TVR Moldova
PremieraPrezentator Irninis MiricioiuIn ultimii ani, in Romania, cei mai multi oameni nu stiu ca si animalele au drepturi prevazute de lege si nu cunosc obligatiile pe care le au in calitate de proprietari sau simpli cetateni in raport cu animalele din jurul lor. Acest lucru a condus la o situatie complet scapata de sub control , consecinta fiind un numar mare de animale care sunt supuse unor fapte abominabile de cruzime, in anumite cazuri fiind si copii expusi la astfel de acte. Producător Mihaela Grecu Grădinaru | |
 | 12:25 |  | Vreau sa fiu sănătos! | TVR Moldova
Sezon nouPrezinta Izabela MarinescuEmisiunea isi propune teme din mai multe zone medicale sau zone tangente sănătății, prezentate și dezbătute într-un stil cât mai agreabil și pe înțelesul tuturor.Paradontoza Tendințe în medicina modernăDiete periculoase de pe internetRolul electroliților în organismNodulii mamari Producător Beatrice Cioba | |
 | 12:30 |  | E supranatural! (R) | Alfa Omega TV
Seria prezintă investigații și reportaje despre oameni care au experimentat vindecări miraculoase, minuni, și au avut parte de întâlniri personale cu Dumnezeu.... | |
 | 12:30 |  | Mireasa | Antena Stars
La această emisiune participă băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 23-33 de ani, care vor să își găsească sufletul pereche. Premiul cel mare îl obține cuplul care hotărăște să se căsătorească în direct. În cazul în care niciun cuplu format în această emisiune nu se căsătorește, atunci telespectatorii vor vota concurenții favoriți iar cine obține cele mai multe voturi, va câștiga un alt premiu. | |
 | 12:30 |  | Mireasa | Antena Stars HD

 | 12:35 |  | River Cottage în Australia | TV Paprika
Hugh Fearnley-Whittingstall, celebrul bucătar englez, personalitate din televiziune, autor culinar și susținător al cauzelor gastronomice și de mediu, și-a început experimentul cu mulți ani în urmă, sub egida durabilității și autosuficienței. S-a mutat pe o fermă din Dorset, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor, integrându-se în comunitatea locală nu doar pentru a-și împărtăși cunoștințele, ci și roadele gospodăriei autosuficiente. Hugh aduce acum acest experiment și mesajul durabilității și pe continentul sudic. Predă ștafeta colegului australian, bucătarul din Tasmania, Paul West, care trebuie să se confrunte cu noi provocări în timp ce încearcă să-și creeze propria gospodărie în apropierea pitorescului sat istoric, Central Tilba, pe malurile sudice ale statului New South Wales. | |
 | 12:40 |  | Jurnal Regional | TVR Tărgu Mureș
Sport *Meteo
Producători: Miron Costin, Claudiu Oros, Simona Boanta, Petronela Moraru, Claudia Zatreanu, Lacrima Balint-Bloj | |
 | 13:00 |  | Ziua se apropie (R) | Alfa Omega TV
În cadrul acestei emisiuni vrem să aducem în atenția telespectatorilor evenimente și situații care se concentrează pe înțelegerea vremurilor în care trăim. Prin „Ziua se apropie” vrem să conștientizăm telespectatorii că trăim vremuri importante din punct de vedere istoric și profetic. Oferim... | |
 | 13:00 |  | Ştiri Naţional TV | National TV
Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive. | |
 | 13:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 13:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 13:05 |  | Cultart | TVR Cultural
Sezon nou
Reportaj cultural teritorial Iaşi
Cucuteni, judeţul Iaşi
Pământul care cântă
În satul ce poartă numele uneia dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa, se desfăşoară un eveniment care adună artişti din întreaga lume.
Anul acesta, la Simpozionul Internaţional de Arte Vizuale „HUMAn”, au fost opt invitați din şapte ţări.
Realizator: Andreea Ştiliuc | |
 | 13:30 |  | Gravat în piatră (R) | Alfa Omega TV
Al șaptelea capitol din Geneza vorbește despre un potop care a acoperit întreaga lume, însă mulți oameni de știință, și chiar mulți creștini, neagă că o astfel de catastrofă ar fi putut avea loc vreodată. În ciuda îndoielilor lor, rocile planetei noastre oferă dovezi clare că acest eveniment s-a... | |
 | 13:30 |  | Viaţa Fără Filtru | Antena Stars
Cu peste 20 de ani experienţă pe piaţa media din România, Mădălin Ionescu aduce Viaţa fără filtru, un format fresh, care va trata în cheie unică poveşti de viaţă spectaculoase şi realităţi româneşti de actualitate. Mădălin şi echipa sa vor explora contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase sau portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii. Pe lângă segmentele specifice, emisiunea va aborda o serie largă de subiecte, inclusiv interviuri speciale, evenimente sportive, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. | |
 | 13:30 |  | Viaţa Fără Filtru | Antena Stars HD

 | 13:30 |  | Magazin Deutsche Welle | TVR 2
Euromaxx (EUROMAXX-Magazin despre lifestyle, Germania, 2024) PREMIERĂ
Magazin săptămânal ce prezintă cele mai diverse şi mai fascinante evenimente culturale şi sociale europene.
Episodul:175 | |
 | 13:30 |  | Magazin Deutsche Welle | TVR 2 HD
Euromaxx (EUROMAXX-Magazin despre lifestyle, Germania, 2024) PREMIERĂ
Magazin săptămânal ce prezintă cele mai diverse şi mai fascinante evenimente culturale şi sociale europene.
Episodul:175 | |
 | 13:30 |  | Cum ne-a fost vorba | TVR 3
Studioul teritorial Timişoara
Un proiect inedit de redescoperire a limbii vorbite în Banat. Toate poveștile sunt veritabile, rostite în grai popular, în atât de bogata și de fascinanta lume a vorbirii în Banat și "traduse" pe întelesul tuturor. Pe lângă termeni ai graiului locului, descoperim și o lume pierdută.
Producător Veronica Mihoc | |
 | 13:40 |  | Arome italiene cu David Rocco | TV Paprika
David se întoarce în preaiubita sa Italie, în orașe pe care nu le-a vizitat încă. Milano, Verona, Veneția, Cinque Terre, Bologna și capitala Italiei, Roma sunt personajele principale ale serialului. Haideți să descoperim împreună cu David aceste locuri faimoase, în care oamenii și poveștile lor se leagă strâns de arta, muzica și gusturile orașelor. De la orașul cosmopolit și vioi Milano prin vechile canale venețiene până la orașul etern al Romei, vom afla ingredientele unei Dolce Vita: mâncăruri gustoase, umor, pasiune și spontaneitate. | |
 | 13:45 |  | Europa Azi | TVR Moldova
Europa Azi este o rubrica din care telespectatorii vor afla ce se întâmpla in Uninea Europeana, ce decizii se iau in forurile de conducere, cum trăiesc cetățenii din acest spațiu.Realizator: Vitalie Enache (Reluare) | |
 | 14:00 |  | Vieţi în lumină (R) | Alfa Omega TV
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de... | |
 | 14:00 |  | Mireasa | Antena 1
La această emisiune participă băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 23-33 de ani, care vor să își găsească sufletul pereche. Premiul cel mare îl obține cuplul care hotărăște să se căsătorească în direct. În cazul în care niciun cuplu format în această emisiune nu se căsătorește, atunci telespectatorii vor vota concurenții favoriți iar cine obține cele mai multe voturi, va câștiga un alt premiu. | |
 | 14:00 |  | Mireasa | Antena 1 HD

 | 14:00 |  | Focus | Prima TV
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 14:00 |  | Focus | Prima TV HD
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 14:00 |  | ArhiCAST | Sens TV
Podcast de arhitectură realizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și SENS TV | |
 | 14:00 |  | Telejurnal | TVR 1
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 14:00 |  | Telejurnal | TVR 1 HD
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 14:00 |  | Documentar 360° Geo | TVR 2
Vietnam-pasarele pentru salvarea maimuţelor (Vietnam, des ponts pour sauver les singes, Franţa-Germania, 2023)
Regia: Luigi Maria Perotti
Peninsula vietnameză Son Tra este ultimul habitat intact al maimuţei-duk obişnuită (Pygathrix nemaeus). Doar câteva specimene mai trăiesc pe planetă fiindcă aceste animale splendide sunt vânate de braconieri.
Biologul Tuan Biu Van se luptă pentru a salva primatele, mai ales construind şi reparând pasarele din lemn şi sfoară în coronamentul arborilor, pentru a le facilita circulaţia maimuţelor care păsăsesc rareori vârful arborilor. | |
 | 14:00 |  | Documentar 360° Geo | TVR 2 HD

 | 14:00 |  | Tableta de sănătate | TVR 3
Studioul teritorial Cluj
Emisiune dedicată informaţiei şi educaţiei unui spectru larg de telespectatori având în vedere însăşi sintagma ce dă titlul. Subiectul fiecărei emisiuni este astfel conceput încât să satisfacă, pe cât posibil, toate gusturile în materie de informaţie medicală şi, în acelaşi timp, să transmită ”în direct” un mesaj puternic privind stilul de viaţă sănătos prin dietă, exerciţiu fizic, echilibru mental şi spiritual. În fapt, este vorba despre o scurtă incursiune în secretele unei afecţiuni, desecretizate cu ajutorul unui invitat de marcă.
Invitati: prof.univ.dr. Nicolae HÂNCU , medic primar diabet, nutritie, boli metabolice, membru de onoare-Academia Română si dr. Corina Lucaci
Producător , moderator Corina Ionuţ
Transmisiune directa | |
 | 14:00 |  | Telejurnal | TVR International
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 14:00 |  | Telejurnal | TVR Moldova
* Ştiri * MeteoPrezintă Andra Soceanu/Loredana IordacheProducător Anamaria Panait Transmisiune directă * ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ SI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ | |
 | 14:05 |  | Arome italiene cu David Rocco | TV Paprika
David se întoarce în preaiubita sa Italie, în orașe pe care nu le-a vizitat încă. Milano, Verona, Veneția, Cinque Terre, Bologna și capitala Italiei, Roma sunt personajele principale ale serialului. Haideți să descoperim împreună cu David aceste locuri faimoase, în care oamenii și poveștile lor se leagă strâns de arta, muzica și gusturile orașelor. De la orașul cosmopolit și vioi Milano prin vechile canale venețiene până la orașul etern al Romei, vom afla ingredientele unei Dolce Vita: mâncăruri gustoase, umor, pasiune și spontaneitate. | |
 | 14:25 |  | Mai aproape de Dumnezeu cu fiecare zi | Alfa Omega TV
„Mai aproape de Dumnezeu cu fiecare zi” este al doilea program tip devoțional produs de Alfa Omega TV, prin care ne dorim ca telespectatorii să fie încurajați și zidiți din punct de vedere spiritual. Seria aceasta de devoționale cuprinde 365 de episoade și se bazează pe cartea cu același titlu scrisă... | |
 | 14:30 |  | Bucură-te de fiecare zi | Alfa Omega TV
Joyce Meyer este unul dintre cei mai importanți învățători practici ai Bibliei. Conform New York Times, Joyce Meyer este unul dintre autorii cu cele mai multe cărți vândute, iar aceste cărți au ajutat milioane de oameni să găsească speranță și restaurare prin Isus Hristos. Time Magazine a desemnat-o... | |
 | 14:35 |  | Plăcinte şi budinci | TV Paprika
În fiecare episod al acestui serial, Paul Hollywood prepară trei feluri de mâncare, în timp ce vizitează Marea Britanie în căutarea unor rețete tradiționale locale și a poveștilor care le-au inspirat. | |
 | 14:55 |  | Art pass | TVR 3
Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător Miruna Moraru | |
 | 15:00 |  | Misiunea John Militaru | Alfa Omega TV
John Militaru este un credincios plin de pasiune pentru Dumnezeu. Mesajele sale va provoaca in fiecare saptamana sa traiti o viata de sfintenie, plina de pasiune si credinta. Experientele lui ne incurajeaza, ne intaresc in credinta si ne ajuta sa Il cunoastem tot mai mult pe Dumnezeu.... | |
 | 15:00 |  | La Maruţă | PRO TV
O emisiune de divertisment în care telespectatorii se pot delecta cu invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, personalități publice și nu numai. Nu lipsesc nici concursurile, competițiile și farsele, tonul emisiunii fiind unul vesel și energic. | |
 | 15:00 |  | La Maruţă | PRO TV HD
O emisiune de divertisment în care telespectatorii se pot delecta cu invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, personalități publice și nu numai. Nu lipsesc nici concursurile, competițiile și farsele, tonul emisiunii fiind unul vesel și energic. | |
 | 15:00 |  | La Maruţă | PRO TV INTERNATIONAL
O emisiune de divertisment în care telespectatorii se pot delecta cu invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, personalități publice și nu numai. Nu lipsesc nici concursurile, competițiile și farsele, tonul emisiunii fiind unul vesel și energic. | |
 | 15:00 |  | Tiny Homes | Sens TV
Mișcarea "Case minuscule" este o mișcare arhitecturală și socială care pledează pentru traiul simplu în case mici. | |
 | 15:00 |  | Maghiara de pe unu | TVR 1
(I) Lysistrata, dragostea mea-Spectacolul trupei Szigligeti din Oradea la festivalul Bukfeszt din București
Între şase ochi-discuţie cu fraţii Lakatos Csilla şi Lakatos Sándor
Moderator Jakabffy Tamás
Avanpremiera emisiunilor viitoare
Redactor coordonator Bartha Ágnes
Producător Szilágyi Gödri Ildikó
Transmisiune directă + înregistrare | |
 | 15:00 |  | Maghiara de pe unu | TVR 1 HD
(I) Lysistrata, dragostea mea-Spectacolul trupei Szigligeti din Oradea la festivalul Bukfeszt din București
Între şase ochi-discuţie cu fraţii Lakatos Csilla şi Lakatos Sándor
Moderator Jakabffy Tamás
Avanpremiera emisiunilor viitoare
Redactor coordonator Bartha Ágnes
Producător Szilágyi Gödri Ildikó
Transmisiune directă + înregistrare | |
 | 15:30 |  | Dezlegând misterele Genezei | Alfa Omega TV
Acest documentar prezintă dovezi privind relatarea biblică a Creației din perspectiva teoriei pământului tânăr și oferă răspunsuri în favoarea unora dintre cele mai provocatoare și controversate întrebări despre credință și știință. Cum a început viața? De unde au apărut oamenii? A fost real... | |
 | 15:30 |  | România... în bucate | TVR Moldova
Sezon nouSarea în bucateEmisiune realizată de TVR TimişoaraPrezentator: Dan LiuțRealizator Veronica MihocProducator: Alice Saceanu | |
 | 15:35 |  | Campionatul deserturilor: Canada | TV Paprika
În serial, facem cunoștință cu 10 cofetari amatori din diferite regiuni ale Canadei, care își măsoară puterile într-o serie de provocări gastronomice tematice. Episoadele cuprind trei runde: prepararea desertului preferat, o temă profesională, provocarea maestrului. După degustarea și evaluarea deserturilor preparate, juriul va decide cine devine Maestrul Patiser al săptămânii și cine pleacă acasă. Cei trei cofetari rămași în competiție vor concura pentru titlul Marele Maestru Cofetar al Canadei. O competiție prietenoasă și plină de viață care celebrează performanța individuală și bucuria artei cofetarilor. | |
 | 16:00 |  | Alfa Omega în obiectiv (R) | Alfa Omega TV
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,... | |
 | 16:00 |  | Exclusiv VIP | Prima TV
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 16:00 |  | Exclusiv VIP | Prima TV HD
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 16:00 |  | Forum economic | TVR 3
Studioul teritorial Craiova
Producător, moderator Luiza Paraschivu
Transmisiune directă | |
 | 16:00 |  | Classy Jukebox | TVR Cultural
Este un tonomat de fragmente muzicale, care va oferi telespectatorilor o selecție eclectică de genuri (simfonic, jazz, fusion, indie, operă etc) selectate din concerte, arii celebre, videoclipuri, cu rolul de a ne aminti sau învăța partituri care au scris istoria muzicii.
Producător: Valentina Ionescu | |
 | 16:00 |  | Punctul critic | TVR International
"Punctul critic” este locul unde faptele se confruntă cu promisiunile, iar vocea oamenilor intră în dialog cu cei aflaţi la putere. În fiecare seară, Ramona Avramescu aduce în faţa telespectatorilor temele care merg direct la esenţa problemelor care ne privesc pe toţi: pensii şi salarii, reforme, siguranţă publică, droguri, imigraţie, apărare, politici sociale şi economice.
Moderator Ramona Avramescu
Producător Livia Şerban Iancu | |
 | 16:00 |  | Hai-hui cu Marina | TVR Moldova
Sezon nouPrezentator: Marina AlmasanMarina Almasan pleaca in lume... din nou. Pentru al doilea sezon, ea se duce ”hai-hui” pentru a gasi cele mai interesante locuri de vizitat, dar pentru aceasta si-a gasit calauze inspirate: romani care s-au stabilit pe meleaguri straine, s-au adaptat acolo foarte bine, dar nu si-au uitat, totusi, originea.Se anunta o emisiune de travel foarte dinamica, atractiva, cu multe wow-uri care va vor tine in fata televizorului fara sa clipiti.In aceasta editie Marina merge in centrul fervent al shopping-ului, la Istanbul, acolo unde va scoate la lumina noi personalitati romanesti si locuri ce merita toata atentia noastra.Producător: Marian Almasan | |
 | 16:05 |  | Puternici, impreuna (R) | TVR 2
Emisiunea PUTERNICI, IMPREUNA este un program care aduce fata in fata o familie din randul oamenilor simpli (sau un reprezentant al familiei, de la caz la caz ) si o vedeta, o personalitate din lumea artistica, sportiva sau politica. Acestia isi expun in fata telespectatorilor problemele lor, probleme cu care se confrunta orice om indiferent de clasa sociala, pregatire profesionala sau sex. Emisiunea PUTERNICI, IMPREUNA poate deveni una dintre optiunile preferate ale telespectatorilor TVR2, care se regăsesc in tematica sa, dar si un bun prilej de a întâlni vedetele lor preferate cu problemele lor ascunse.Emisiunea, zilnica, de luni pana joi, va pune in discutie si va cauta solutii pentru aspecte ale vietii de familie ale românilor de rând, începand cu relatia in cuplu, cresterea și educarea copiilor, alegerea partenerului de viată, gestionarea situatiilor delicate in cuplu, etc.
Tema: Cand spun adultii adevarul gol golut?
Invitati: George Gatej este parintele care ne care ajutorul.
Dr. Cristian Andrei
Sanda Ladosi
Producator Liana Daman
(Reluare)
(AP) |  |
 | 16:05 |  | Puternici, impreuna (R) | TVR 2 HD

 | 16:30 |  | Cartea Cărților (R) | Alfa Omega TV
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ... | |
 | 16:30 |  | Happy Café | Antena International
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el. | |
 | 16:30 |  | Happy Café | Antena International HD
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el. | |
 | 16:30 |  | Delicatese tropicale cu Justine | TV Paprika
Justine prezintă ingrediente proaspete specifice oraşului Noumea. Peştele wahoo, fript la grătar, e servit cu un sos vierge de inspiraţie locală. Bananele coapte fac senzaţie în chiftelele ei pufoase. Julius, vânătorul de homar, o ajută pe Justine să frigă un homar proaspăt pe plajă. | |
 | 17:00 |  | Fresh Acces | A7TV
Emisiunea-magazin oferă povești inspiraționale, dar și sfaturi practice de la invitați și specialiști din diverse domenii. | |
 | 17:00 |  | Povestirile biblice prind viață (R) | Alfa Omega TV
Povestirile biblice sunt mereu o sursă vie de înțelepciune, putere și viață, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. În cadrul acestei serii de emisiuni pentru copii vom încerca, împreună, să facem povestirile biblice să prindă viață, pentru a înțelege mai bine planul măreț al lui Dumnezeu... | |
 | 17:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 17:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 17:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 17:00 |  | ArhiSTORIA | Sens TV
Emisiunea este realizată în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și SENS TV | |
 | 17:00 |  | Aventuri culinare în Franţa cu James Martin | TV Paprika
În noul său serial dedicat călătoriilor şi gătitului, James Martin, bucătarul cunoscut de pe micile ecrane, se îndreaptă către Franţa unde vizitează locuri cu un impact major asupra carierei sale culinare, aducând totodată un omagiu memoriei lui Keith Floyd, modelul său în domeniul profesional. În adolescenţă, James vizitase Franţa ca turist şi ca student, pasiunea sa pentru mâncăruri datorându-se în parte acestui fapt. Serialul surprinde călătoria nostalgică a lui James pe parcursul căreia acesta parcurge popasurile memorabile străbătute de eroul său, Keith Floyd, în urmă cu 30 de ani, vizitând în acelaşi timp şi locurile devenite pietre de temelie în propria sa carieră culinară. Descoperirea şi gustarea celor mai delicioase bucate franţuzeşti începe în Provenţa şi continuă în Périgord, Burgundia, Alsacia, Ţara Bascilor şi Bretagne. În călătoria sa, James găteşte şi propria versiune a celebrelor mâncăruri, folosind ingrediente găsite la faţa locului. Pentru a-şi manifesta respectul faţă de bucătarul Keith Floyd, James îşi urmează itinerarul la volanul unui Citroën 2CV aflat timp de 16 ani în proprietatea eroului său. Pe parcursul aventurilor sale din Franţa, James Martin redescoperă regiunile cele mai îndrăgite de el şi bătrânul său prieten şi mâncărurile magnifice ale acestora. | |
 | 17:00 |  | Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă | TVR 2
(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016), sezon 1, 20 eps)
Regia: Emmanuel Descombes, Aurélia Michon, Jean-Michel Vennemani
Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.
Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.
Ep.10: Freyr
Rare sunt domeniile atât de dominate de elemente naturale: o serie de stânci ameţitoare, un râu care sculptează valea, totul încercuit de o pădure vastă. În centrul acestui sit natural găsim castelul Freÿr şi ansamblul său de grădini din afara timpului.
Se află în proprietatea unei aceleaşi familii din anul 1410, când Jacques de Beaufort a achiziţionat castelul. Grădinile au trecut prin timp câştigând o patină şi un farmec ieşite din comun.
A fost cât pe ce ca domeniul să fie distrus în timpul Revoluţiei Franceze. A fost cruţat datorită portocalilor săi excepţionali. De atunci, au fost protejaţi de fiecare generaţie de proprietari. | |
 | 17:00 |  | Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă | TVR 2 HD

 | 17:00 |  | Telejurnal regional | TVR 3
Studioul teritorial Craiova
Producător
Transmisiune directă
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ | |
 | 17:30 |  | Întrebări esenţiale | Alfa Omega TV
Emisiunea „Întrebări esențiale” își propune să abordeze probleme contemporane, oferind o perspectiva creștină relevantă. Având un format scurt și dinamic, emisiunea prezintă adevăruri de bază ale credinței creștine, precum și răspunsuri biblice la întrebări contemporane arzătoare, având o... | |
 | 17:30 |  | România... în bucate | TVR 2
Sezon Nou
TVR Craiova
Tăst Show
Emisiune realizată de TVR Craiova
Prezentator : Doru Ciolacu
Producător : Simona Musuroi
Producator: Alice Saceanu | |
 | 17:30 |  | România... în bucate | TVR 2 HD
Sezon Nou
TVR Craiova
Tăst Show
Emisiune realizată de TVR Craiova
Prezentator : Doru Ciolacu
Producător : Simona Musuroi
Producator: Alice Saceanu | |
 | 17:30 |  | Cap compas | TVR International
Regi si trandafiri. Valea regilor traci este vatra unor descoperiri arheologice fabuloase. Acoperind aproximativ aceeasi arie celebra vale a trandafirilor este o marca identitara pentru Bulgaria.
Producător Elena Dinu | |
 | 17:45 |  | Vieţi în lumină | Alfa Omega TV
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de... | |
 | 17:55 |  | Mai aproape de Dumnezeu cu fiecare zi | Alfa Omega TV
„Mai aproape de Dumnezeu cu fiecare zi” este al doilea program tip devoțional produs de Alfa Omega TV, prin care ne dorim ca telespectatorii să fie încurajați și zidiți din punct de vedere spiritual. Seria aceasta de devoționale cuprinde 365 de episoade și se bazează pe cartea cu același titlu scrisă... | |
Seara  | 18:00 |  | Alături de tine | A7TV
Emisiune educativa și interactivă care dezbate diferite subiecte, de la medicină și juridic, până la lifestyle, traveling, parenting și dezvoltare personală. | |
 | 18:00 |  | Cireșarii | Alfa Omega TV
Programul este realizat de Bisericii Sfânta Treime din Beiuș, jud. Bihor și prezintă învățături susținute de Vladimir Pustan. ... | |
 | 18:00 |  | Medicool | Antena 1
MediCOOL își propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. Gazda emisiunii alături de coprezentatorii săi, dar şi de invitaţii lor, medici din diverse specializări, discută o serie de subiecte legate de sănătate şi răspund întrebărilor venite de la telespectatori. | |
 | 18:00 |  | Medicool | Antena 1 HD
MediCOOL își propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. Gazda emisiunii alături de coprezentatorii săi, dar şi de invitaţii lor, medici din diverse specializări, discută o serie de subiecte legate de sănătate şi răspund întrebărilor venite de la telespectatori. | |
 | 18:00 |  | Bună, România! | B1 TV
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească. | |
 | 18:00 |  | Bună, România! | B1 TV HD
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească. | |
 | 18:00 |  | Focus 18 | Prima TV
La Focus 18, cel mai important jurnal de stiri, telespectatorii pot urmări, in fiecare zi, atât materiale în exclusivitate, cât şi rubrici dedicate sau reportaje speciale. | |
 | 18:00 |  | Focus 18 | Prima TV HD
La Focus 18, cel mai important jurnal de stiri, telespectatorii pot urmări, in fiecare zi, atât materiale în exclusivitate, cât şi rubrici dedicate sau reportaje speciale. | |
 | 18:00 |  | Batem palma? | PRO TV
PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților. Emisiunea Batem Palma? îl are ca prezentator pe îndrăgitul om de televiziune, Cosmin Seleși. Scopul fiecărei ediții este ca un concurent să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs 24 de cutii misterioase existente în joc. Sumele variază și în funcție de prestația concurentului pe parcusul showului. Un alt element surpriză este banca. Parcursul unui concurent se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și acceptă una dintre ofertele băncii. | |
 | 18:00 |  | Batem palma? | PRO TV HD

 | 18:00 |  | Ce spun românii | PRO TV INTERNATIONAL
Emisiune de tip concurs, inspirată după formatul american de succes "Family Feud", în care două echipe se luptă în șase runde de întrebări, pentru marele premiu. | |
 | 18:00 |  | River Cottage în Australia | TV Paprika
Hugh Fearnley-Whittingstall, celebrul bucătar englez, personalitate din televiziune, autor culinar și susținător al cauzelor gastronomice și de mediu, și-a început experimentul cu mulți ani în urmă, sub egida durabilității și autosuficienței. S-a mutat pe o fermă din Dorset, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor, integrându-se în comunitatea locală nu doar pentru a-și împărtăși cunoștințele, ci și roadele gospodăriei autosuficiente. Hugh aduce acum acest experiment și mesajul durabilității și pe continentul sudic. Predă ștafeta colegului australian, bucătarul din Tasmania, Paul West, care trebuie să se confrunte cu noi provocări în timp ce încearcă să-și creeze propria gospodărie în apropierea pitorescului sat istoric, Central Tilba, pe malurile sudice ale statului New South Wales. | |
 | 18:00 |  | Telejurnal Moldova | TVR International
Prezentator Vadim Cheptănaru
Producători: Anastasia Ciuleacu şi Mihaela Ursu
Transmisiune directă
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ | |
 | 18:00 |  | Telejurnal Moldova | TVR Moldova
Prezentator: Vadim CheptănaruProducători: Anastasia Ciuleacu, Mihaela Ursu * ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZTransmisiune directă | |
 | 18:05 |  | Documentar 360° Geo | TVR Cultural
Seria Documentarelor 360° GEO situată la graniţa dintre documentar şi reportaj abordează subiecte fascinante despre lumea care ne înconjoară. | |
 | 18:30 |  | Ştiri Naţional TV | National TV
Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive. | |
 | 18:30 |  | Punctul critic | TVR 1
Moderator Ramona Avramescu
"Punctul critic” este locul unde faptele se confruntă cu promisiunile, iar vocea oamenilor intră în dialog cu cei aflați la putere.
În fiecare seară, Ramona Avramescu aduce în fața telespectatorilor temele care merg direct la esența problemelor care ne privesc pe toți: pensii și salarii, reforme, siguranță publică, droguri, imigrație, apărare, politici sociale și economice. Producător Livia Şerban Iancu
Transmisiune directă
sezon nou | |
 | 18:30 |  | Punctul critic | TVR 1 HD

 | 18:42 |  | Sport | TVR Moldova
Prezentator Adrian SăuProducători: Anastasia Ciuleacu, Mihaela Ursu | |
 | 18:45 |  | Europa Azi | TVR International
Europa Azi este o rubrica din care telespectatorii vor afla ce se întâmpla in Uninea Europeana, ce decizii se iau in forurile de conducere, cum trăiesc cetățenii din acest spațiu.
Realizator Vitalie Enache | |
 | 18:50 |  | E vremea ta! | TVR 2
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu | |
 | 18:50 |  | E vremea ta! | TVR 2 HD

 | 19:00 |  | Love Israel | Alfa Omega TV
Dr. Baruck Korman, conferențiar universitar la institutul Zerah Avraham din Israel, ne prezită învătături expozitive pe diferite cărți din Scriptură, explicând detaliat capitol cu capitol, verset cu verset. El acordă o atenție specială cuvintelor în limbile originale în care au fost scrise și... | |
 | 19:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 19:00 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii | Antena Stars
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 19:00 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii | Antena Stars HD
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 19:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 19:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 19:00 |  | Jamie Oliver: 5 ingrediente mediteraneene | TV Paprika
Jamie are o metodă genială pentru a obţine pui cu pieliţă foarte crocantă şi vă arată cum să faceţi o plăcintă simplă, două preparate ideale pentru când vreţi să faceţi repede ceva gustos de mâncare. Urmează sfaturi de la tatăl bucăriei spaniole, José Pizarro, care creează combinaţii delicioase folosind doar cinci ingrediente banale. | |
 | 19:15 |  | 50/50 | Prima TV
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 19:15 |  | 50/50 | Prima TV HD
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 19:30 |  | Știrile Alfa Omega (R) | Alfa Omega TV
Știrile Alfa Omega este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre... | |
 | 19:40 |  | Jurnal Regional | TVR Tărgu Mureș
Sport *Meteo
Producători: Miron Costin, Claudiu Oros, Simona Boanta, Petronela Moraru, Andrada Gorog, Claudia Zatreanu, Angela Precup | |
 | 19:55 |  | Art pass | TVR 3
Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător Miruna Moraru | |
 | 20:00 |  | La zi | A7TV
Talk-show axat pe subiectele la zi din mediul politic, economic și social. | |
 | 20:00 |  | Calea, Adevărul şi Viaţa | Alfa Omega TV
Programul „Calea, Adevarul și Viața” este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel... | |
 | 20:00 |  | News Pass | B1 TV
Talk show în care sunt analizate principalele știri ale zilei. Emisiune moderată de jurnalista Laura Chiriac. | |
 | 20:00 |  | News Pass | B1 TV HD
Talk show în care sunt analizate principalele știri ale zilei. Emisiune moderată de jurnalista Laura Chiriac. | |
 | 20:00 |  | Sens Național | Sens TV
Analize, discuții și concluzii despre cele mai importante evenimente din lume și din România. | |
 | 20:00 |  | La drum cu Gordon, Gino şi Fred | TV Paprika
Gordon, Gino și Fred își pregătesc bagajele, urcă în rulotă și pornesc în Europa. Fiecare episod îi călăuzește pe telespectatori prin țara natală a unuia dintre ei, unde vor pregăti un ospăț special. Aventurile extraordinare sunt marcate și de opriri nedorite, cauzate nu numai de rulotă, în timp ce ei se întrec în găsirea celor mai bune ingrediente în locurile cele mai spectaculoase. Serialul începe în Italia, unde Gordon și Fred își unesc forțele ca să-l ajute pe Gino să pregătească un festin cu ocazia unei nunți deosebite pe malul mării. În Franța, cei trei asistă la organizarea primului festival al stridiilor, iar în episodul din Scoția al călătoriei vor degusta glumele și jocurile caracteristice regiunii Highlands. | |
 | 20:00 |  | Telejurnal | TVR 1
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 20:00 |  | Telejurnal | TVR 1 HD
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 20:00 |  | TV Retro | TVR 3
Stele de 5 stele
Jurnalist Roxana Sandu
Producator delegat Stefan Stanescu | |
 | 20:00 |  | ALB | TVR Iași
-NEGRU Realizator - Iulian Leca si Ovidiu Mihaiuc | |
 | 20:00 |  | Telejurnal | TVR International
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 20:00 |  | Telejurnal | TVR Moldova
* ŞtiriPrezinta: Alina Stancu, Eugen Rusu Producători: Diana Anghel, Dorin MunteanuTransmisiune directă * Sport | |
 | 20:30 |  | Asia Express - Drumul Eroilor | Antena 1
Unul dintre cele mai lungi trasee de până acum se așterne în fața a 9 perechi de vedete în sezonul cu numărul 8 al celui mai dur reality show al momentului, Asia Express. Drumul Eroilor va străbate 3 țări, Filipine, Vietnam și Coreea de Sud și îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari. După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar 1 dolar în buzunar, cele 9 perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon. | |
 | 20:30 |  | Asia Express - Drumul Eroilor | Antena 1 HD

 | 20:30 |  | Masterchef | PRO TV
Ti-e foame de succes? Prinde gustul competitiei!
"MasterChef" este cel mai spectaculos show de cooking din intreaga lume si un format international de succes, care face deliciul telespectatorilor si schimba vietile participantilor. | |
 | 20:30 |  | Masterchef | PRO TV HD
Ti-e foame de succes? Prinde gustul competitiei!
"MasterChef" este cel mai spectaculos show de cooking din intreaga lume si un format international de succes, care face deliciul telespectatorilor si schimba vietile participantilor. | |
 | 21:00 |  | Rugăciunea Pamelei | Alfa Omega TV
Intalnirile si puritatea sunt teme de interes major pentru adolescenti, tineri si parinti. Acest film foloseste o poveste dramatica emotionanta pentru a provoca telespectatorii sa se gandeasca de ce calea lui Dumnezeu e cea mai buna. ... | |
 | 21:00 |  | Viaţa fără preaviz | Orizont TV
Emisiunea va avea mai mulţi invitaţi care vor discuta cele mai importante evenimente având un pronunţat caracter informativ. | |
 | 21:00 |  | Copturile simple ale Nadiyei | TV Paprika
Nadiya Hussain ne călăuzește în lumea minunată a gustărilor simple care pot fi pregătite fără efort și care fac din coacere o plăcere cotidiană pentru toată lumea. Ea împărtășește telespectatorilor rețetele ei preferate, aduce o notă surprinzătoare bunătăților clasice și arată o mulțime de trucuri și sfaturi care pot fi folosite pentru a transforma mâncărurile obișnuite în experiențe speciale. Îi vom vedea, de asemenea, și pe unii dintre cei mai inovatori patiseri din Marea Britanie prezentând prăjiturile lor obișnuite preferate, de la pâinea cu maia cu ciocolată fără gluten la uluitorul tort macaron și plăcintele franțuzești uimitoare. | |
 | 21:00 |  | Câştigă România! | TVR 1
Prezintă Virgil Ianţu
Sub bagheta lui Virgil Ianțu, concursul de cultură generală „Câștigă România!” revine la TVR1 cu un nou sezon. Români din toate colțurile țării, pasionați și bine pregătiți, intră în competiție pentru a demonstra cât de mult contează educația și cunoștințele.
Un format original, cu miză culturală și ritm alert, „Câștigă România!” rămâne programul care dovedește că educația și spiritul competitiv pot fi, în același timp, spectacol și inspirație. Producători: Diana Pascal, Vanda Liche
Quiz manager Cătălina Filip
sezon nou | |
 | 21:00 |  | Câştigă România! | TVR 1 HD

 | 21:00 |  | ARHIVA locala | TVR Tărgu Mureș
*Cuvantul care zideste / CultArt / Memoria Tiparului / Tableta de sanatate / Din zestrea Ardealului / Cantec si Poveste | |
 | 21:30 |  | Tiny Homes | Sens TV
Mișcarea "Case minuscule" este o mișcare arhitecturală și socială care pledează pentru traiul simplu în case mici. | |
 | 21:35 |  | Campionatul deserturilor: Canada | TV Paprika
În serial, facem cunoștință cu 10 cofetari amatori din diferite regiuni ale Canadei, care își măsoară puterile într-o serie de provocări gastronomice tematice. Episoadele cuprind trei runde: prepararea desertului preferat, o temă profesională, provocarea maestrului. După degustarea și evaluarea deserturilor preparate, juriul va decide cine devine Maestrul Patiser al săptămânii și cine pleacă acasă. Cei trei cofetari rămași în competiție vor concura pentru titlul Marele Maestru Cofetar al Canadei. O competiție prietenoasă și plină de viață care celebrează performanța individuală și bucuria artei cofetarilor. | |
 | 21:50 |  | Memoria tiparului | TVR 3
Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup | |
 | 22:00 |  | Ochi să văd | Alfa Omega TV
Filmul prezinta povestea lui Ray (Matthew Marsden), un cameraman care doreste sa filmeze Haiti si urmarile cutremurului care a lasat in urma peste 300.000 de morti. in mijlocul catastrofei create de cutremurul cu magnitudinea de 7.0, Ray este fortat sa aleaga intre a-si face doar meseria si a iesi din spatele camerei... | |
 | 22:00 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii | Antena International
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 22:00 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii | Antena International HD
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 22:00 |  | Focus | Prima TV
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 22:00 |  | Focus | Prima TV HD
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 22:00 |  | Câştigă România! | TVR International
Sub bagheta lui Virgil Ianţu, concursul de cultură generală „Câştigă România!” revine la TVR cu un nou sezon. Români din toate colţurile ţării, pasionaţi şi bine pregătiţi, intră în competiţie pentru a demonstra cât de mult contează educaţia şi cunoştinţele.
Prezintă Virgil Ianţu
Producători: Diana Pascal, Vanda Liche
Quiz manager Cătălina Filip | |
 | 22:05 |  | Legendele Olimpului | TVR 2
(Les grands mythes, Franţa, 2015)
Regia: Sylvain Bergere
Poveşti de dragoste, de lupte pentru putere, trădări, crime odioase, despărţiri insuportabile, răzbunări cumplite, metamorfoze... forţa poetică a miturilor a traversat veacurile.
Seria readuce la viaţă aceste legende cu ajutorul unei animaţii special create pentru a folosi iconografia din istoria artei. Această asociere dinamică, punte între modernitate şi istorie, reprezintă o nouă metodă de a descoperi sau redescoperi această zonă din patrimoniul universal.
Ep.10: Atena-înţelepciunea înarmată
Zeiţă a războiului, Atena era cea mai înţeleaptă şi mai bine ancorată în raţionalitate zeitate.
Ea s-a născut din capul lui Zeus, cu arme şi armură cu tot. A fost protectoare a eroilor, a statului, dar şi a oamenilor-cărora le-a transmis multe invenţii. În disputa dintre ea şi Poseidon legată de împărţirea diverselor regiuni ale Greciei, în urma votului locuitorilor Atticei, Atena câştigă oferindu-le măslinul, care avea să le asigure prosperitatea.
(12) | |
 | 22:05 |  | Legendele Olimpului | TVR 2 HD

 | 22:35 |  | Plăcinte şi budinci | TV Paprika
În fiecare episod al acestui serial, Paul Hollywood prepară trei feluri de mâncare, în timp ce vizitează Marea Britanie în căutarea unor rețete tradiționale locale și a poveștilor care le-au inspirat. | |
Noaptea  | 23:00 |  | Înflorește acum! | Alfa Omega TV
O emisiune extraordinară în care vom vedea cum voia lui Dumnezeu se potrivește în această lume rănită. Alături de Ginny Priz si Paula Wallace vom discuta despre rănile interne și externe și modul prin care puteți fi vindecați pentru a putea străluci în viață.... | |
 | 23:00 |  | 50/50 (R) | Prima TV
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 23:00 |  | 50/50 (R) | Prima TV HD
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 23:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 23:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 23:00 |  | Frumusețea vieții | Sens TV
"Frumusețea Vieții" explorează arta înfrumusețării, tehnologia și impactul social media, moda și realitatea cotidiană. Discutăm despre business, perseverență, relații și gândire pozitivă. | |
 | 23:00 |  | Dosar România | TVR Moldova
Sezon nouLegea care ucideUn pacient intră în spital pentru o operație banală. Iese în sicriu.O tânără moare după o cezariană, din cauza unei infecții ignorate.Un copil e diagnosticat greșit și tratat pentru o boală pe care nu o are.În România, toate astea nu se numesc malpraxis. Se numesc... ghinion. Adică ceva ce poate lovi pe oricine și nimeni nu e vinovat. De ce? Pentru că legea malpraxisului, cea care ar trebui să tragă o linie clară între erori medicale fără urmări grave și greșeli capitale, între o mica neatenție și omorul din culpă, este o lege blocată în trecut.Realizator Alina AmzaProducător Răzvan Butaru | |
 | 23:30 |  | Pasiune pură | Alfa Omega TV
Pasiune pură este o emisiune unică în televiziune. Abordează un domeniu al vieții (cel sexual) care are nevoie de multă vindecare. Milioane de oameni eșuează din punct de vedere sexual, având nevoie să afle despre harul și Adevărul care eliberează și trasează standardele unei sexualități umane... | |
 | 23:30 |  | Exclusiv VIP (R) | Prima TV
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 23:30 |  | Exclusiv VIP (R) | Prima TV HD
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 23:35 |  | Arome italiene cu David Rocco | TV Paprika
David se întoarce în preaiubita sa Italie, în orașe pe care nu le-a vizitat încă. Milano, Verona, Veneția, Cinque Terre, Bologna și capitala Italiei, Roma sunt personajele principale ale serialului. Haideți să descoperim împreună cu David aceste locuri faimoase, în care oamenii și poveștile lor se leagă strâns de arta, muzica și gusturile orașelor. De la orașul cosmopolit și vioi Milano prin vechile canale venețiene până la orașul etern al Romei, vom afla ingredientele unei Dolce Vita: mâncăruri gustoase, umor, pasiune și spontaneitate. | |
 | 00:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 00:00 |  | Bună, România! (R) | B1 TV
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească. | |
 | 00:00 |  | Bună, România! (R) | B1 TV HD
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească. | |
 | 00:00 |  | Timpurile actuale | Nasul TV
Timpurile Actuale este o emisiune în care puteţi vedea cazuri reale, persoane care au trecut prin probleme, dezamăgite, cu o viată la pământ, dar cu ajutorul credinţei lor în Dumnezeu, au învins, au cucerit.
De asemenea pe parcursul emisiunii, veţi beneficia şi de o rugăciune în favoarea dumneavoastră. | |
 | 00:00 |  | Arome italiene cu David Rocco | TV Paprika
David se întoarce în preaiubita sa Italie, în orașe pe care nu le-a vizitat încă. Milano, Verona, Veneția, Cinque Terre, Bologna și capitala Italiei, Roma sunt personajele principale ale serialului. Haideți să descoperim împreună cu David aceste locuri faimoase, în care oamenii și poveștile lor se leagă strâns de arta, muzica și gusturile orașelor. De la orașul cosmopolit și vioi Milano prin vechile canale venețiene până la orașul etern al Romei, vom afla ingredientele unei Dolce Vita: mâncăruri gustoase, umor, pasiune și spontaneitate. | |
 | 00:00 |  | Memorialul Durerii | TVR International
O istorie care nu se învaţă la şcoală
Un film de Lucia Hossu Longin
Redactor Doina Teodoru
Producător Alexandru Munteanu
O coproducţie TVR-APTR | |
 | 00:00 |  | Se întâmplă acum (R) | TVR Tărgu Mureș
* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!
Moderator Tudor Barbu
Producător Miruna Moraru
(Reluare) | |
 | 00:10 |  | Concert de prânz (R) | TVR Cultural
Festival George Enescu
ORCHESTRA TONHALLE DIN ZÜRICH
PAAVO JÄRVI dirijor
Serghei Rahmaninov Simfonia nr. 2 în mi minor op. 27
Producător: Băinţan Valentina
(Reluare) | |
 | 00:15 |  | Film Sub vremuri (R) | TVR 2
Dezbatere film - Profetul, aurul şi ardelenii
Producator: Raluca Rogojina Realizator: Magdalena Stanciu
(Reluare) | |
 | 00:30 |  | Întrebări esenţiale | Alfa Omega TV
Emisiunea „Întrebări esențiale” își propune să abordeze probleme contemporane, oferind o perspectiva creștină relevantă. Având un format scurt și dinamic, emisiunea prezintă adevăruri de bază ale credinței creștine, precum și răspunsuri biblice la întrebări contemporane arzătoare, având o... | |
 | 00:30 |  | La Maruţă (R) | PRO TV INTERNATIONAL
O emisiune de divertisment în care telespectatorii se pot delecta cu invitați din lumea mondenă, vedete și celebrități, artiști, personalități publice și nu numai. Nu lipsesc nici concursurile, competițiile și farsele, tonul emisiunii fiind unul vesel și energic. | |
 | 00:30 |  | Delicatese tropicale cu Justine | TV Paprika
Justine prezintă ingrediente proaspete specifice oraşului Noumea. Peştele wahoo, fript la grătar, e servit cu un sos vierge de inspiraţie locală. Bananele coapte fac senzaţie în chiftelele ei pufoase. Julius, vânătorul de homar, o ajută pe Justine să frigă un homar proaspăt pe plajă. | |
 | 00:45 |  | Vieţi în lumină | Alfa Omega TV
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de... | |
 | 01:00 |  | Jamie Oliver: 5 ingrediente mediteraneene | TV Paprika
Jamie are o metodă genială pentru a obţine pui cu pieliţă foarte crocantă şi vă arată cum să faceţi o plăcintă simplă, două preparate ideale pentru când vreţi să faceţi repede ceva gustos de mâncare. Urmează sfaturi de la tatăl bucăriei spaniole, José Pizarro, care creează combinaţii delicioase folosind doar cinci ingrediente banale. | |
 | 01:30 |  | Happy Café | Antena International
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el. | |
 | 01:30 |  | Happy Café | Antena International HD
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el. | |
 | 01:55 |  | Art pass | TVR 3
Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător Miruna Moraru | |
 | 01:55 |  | Art pass | TVR Tărgu Mureș
* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător, prezentator Miruna Moraru | |
 | 02:00 |  | Calea, Adevărul şi Viaţa | Alfa Omega TV
Programul „Calea, Adevarul și Viața” este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel... | |
 | 02:00 |  | Plăcinte şi budinci | TV Paprika
În fiecare episod al acestui serial, Paul Hollywood prepară trei feluri de mâncare, în timp ce vizitează Marea Britanie în căutarea unor rețete tradiționale locale și a poveștilor care le-au inspirat. | |
 | 02:00 |  | La sfatul popular (R) | TVR Tărgu Mureș
* Cine are pe telefon Skype, Zoom sau TiK ToK...ATENŢIE! Căutaţi emisiunea asta! Viaţa unei comune sau a unui oraş pusă în lumina unei noi abordări, unice în peisajul media: ce are, ce face, ce pierde şi ce câştigă omul trăind în locul în care trăieşte! Modernizarea drumurilor, abandonul şcolar, folclor şi tradiţii păstrate, locurile de muncă pierdute şi plecarea în bejania ”diasporei”, şcoli cu wc-ul în fundul curţii şi proiecte de investiţii aducătoare de pâine pe masa românului... talente nedescoperite şi valori recunoscute de toţi. Primarul, locanicii, oamenii de afaceri, preotul sau dascălul din sat, din oraşș... din capitala ţării, toţi vor fi în direct la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII LA SFATUL POPULAR!
Producător Ştefan Stănescu
(Reluare) | |
 | 02:30 |  | I Like IT (R) | PRO TV
Emisiunea I like IT îți aduce cele mai noi informații din domeniul tehnologiei și al internetului. Evenimentele din online, gadgeturi inovatoare, social media, aplicații, toate aceste subiecte vor fi abordate în edițiile I like IT. | |
 | 02:30 |  | I Like IT (R) | PRO TV HD
Emisiunea I like IT îți aduce cele mai noi informații din domeniul tehnologiei și al internetului. Evenimentele din online, gadgeturi inovatoare, social media, aplicații, toate aceste subiecte vor fi abordate în edițiile I like IT. | |
 | 02:40 |  | Ora de ştiri (R) | TVR 2
Vă propune o sinteză a celor mai importante informaţii ale zilei, comentate împreună cu specialişti de înaltă ţinută. | |
 | 02:40 |  | Ora de ştiri (R) | TVR 2 HD
Vă propune o sinteză a celor mai importante informaţii ale zilei, comentate împreună cu specialişti de înaltă ţinută. | |
 | 03:00 |  | Calea Maestrului | Alfa Omega TV
„Calea Maestrului” este un talk-show difuzat în peste 190 de țări, plin de dinamism, potrivit pentru a fi vizionat de întreaga familie. Prin interviuri provocatoare și discuții susținute de prezentatori dinamici, această serie ne inspiră să împărtășim mesajul Evangheliei cu oamenii din jurul nostru.... | |
 | 03:00 |  | Ochii din umbră (R) | Kanal D2
Emisiunea “Ochii din umbra” scoate la iveala fata nevăzută a oamenilor și îi arată aşa cum sunt, cu bune şi cu rele. Cu ajutorul unui detectiv particular, vedeta Kanal D supraveghează și investighează îndeaproape o nouă serie de cazuri interesante. "Sunt situații care vă vor ţine cu sufletul la gură, cazuri incitante ce merită urmărite. Mulțumesc dumneavoastră, telespectatorilor noștri fideli, pentru că ne-ați fost alături de la început și datorită vouă am ajuns la sezonul cinci al emisiunii <>" – mărturisește Ernest.
De multe ori suntem prieteni cu cineva, pe care îl credem într-un fel, iar într-o situație de criză ne dam seama ca persoana respectiva nu a făcut decât sa ne amăgească. Specialiștii noștri consideră ca e mai bine sa afli adevărul, chiar dacă e dureros, decât să trăiești într-o minciună.
Prin montarea camerelor ascunse supravegherea va putea să scoată la iveala tot felul de secrete bine păzite de unii oameni. Detectivul particular va fi scos în fata și devine el însuși un personaj, care va încerca sa explice oamenilor ce înseamna un filaj și cum se poate face acesta. Evident, unele informații nu vor putea fi făcute publice, din motive obiective. |  |
 | 03:00 |  | Ochii din umbră (R) | Kanal D2 HD

 | 03:00 |  | Aventuri culinare în Franţa cu James Martin | TV Paprika
În noul său serial dedicat călătoriilor şi gătitului, James Martin, bucătarul cunoscut de pe micile ecrane, se îndreaptă către Franţa unde vizitează locuri cu un impact major asupra carierei sale culinare, aducând totodată un omagiu memoriei lui Keith Floyd, modelul său în domeniul profesional. În adolescenţă, James vizitase Franţa ca turist şi ca student, pasiunea sa pentru mâncăruri datorându-se în parte acestui fapt. Serialul surprinde călătoria nostalgică a lui James pe parcursul căreia acesta parcurge popasurile memorabile străbătute de eroul său, Keith Floyd, în urmă cu 30 de ani, vizitând în acelaşi timp şi locurile devenite pietre de temelie în propria sa carieră culinară. Descoperirea şi gustarea celor mai delicioase bucate franţuzeşti începe în Provenţa şi continuă în Périgord, Burgundia, Alsacia, Ţara Bascilor şi Bretagne. În călătoria sa, James găteşte şi propria versiune a celebrelor mâncăruri, folosind ingrediente găsite la faţa locului. Pentru a-şi manifesta respectul faţă de bucătarul Keith Floyd, James îşi urmează itinerarul la volanul unui Citroën 2CV aflat timp de 16 ani în proprietatea eroului său. Pe parcursul aventurilor sale din Franţa, James Martin redescoperă regiunile cele mai îndrăgite de el şi bătrânul său prieten şi mâncărurile magnifice ale acestora. | |
 | 03:00 |  | Telejurnal (R) | TVR International
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 03:25 |  | E vremea ta! (R) | TVR 2
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
(Reluare) | |
 | 03:25 |  | E vremea ta! (R) | TVR 2 HD

 | 03:30 |  | Mari isprăvi | Alfa Omega TV
În această emisiune regăsiți programe încarcate de profunzime și credință, transmise direct din Ierusalim. Christine Darg vă propune să descoperiți mai multe despre profețiile privind sfârșitul vremurilor, vindecare, credință și miracolele lui Dumnezeu în lumea musulmană.... | |
 | 03:30 |  | Flash monden (R) | Prima TV
Emisiunea îți prezintă subiecte la zi, informații și imagini de ultim moment, dar și povești în premieră, despre celebritățile autohtone și internaționale. Specialiștii emisiunii comentează ținutele vedetelor iar astrologul de serviciu îți spune ce îți rezervă astrele pentru fiecare zi din săptămână. | |
 | 03:30 |  | Flash monden (R) | Prima TV HD
Emisiunea îți prezintă subiecte la zi, informații și imagini de ultim moment, dar și povești în premieră, despre celebritățile autohtone și internaționale. Specialiștii emisiunii comentează ținutele vedetelor iar astrologul de serviciu îți spune ce îți rezervă astrele pentru fiecare zi din săptămână. | |
 | 03:40 |  | News Pass (R) | B1 TV
Talk show în care sunt analizate principalele știri ale zilei. Emisiune moderată de jurnalista Laura Chiriac. | |
 | 03:40 |  | News Pass (R) | B1 TV HD
Talk show în care sunt analizate principalele știri ale zilei. Emisiune moderată de jurnalista Laura Chiriac. | |
 | 03:50 |  | Memoria tiparului | TVR Tărgu Mureș
* Studioul teritorial Tg.Mureş
* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhiva, fotografii vechi și dramatizări.
Producător Angela Precup | |
 | 04:00 |  | La zi (R) | A7TV
Talk-show axat pe subiectele la zi din mediul politic, economic și social. | |
 | 04:00 |  | Mai aproape de El | Alfa Omega TV
Prin această seminar, John Bevere ne ajută să înțelegem conceptul de viață de intimitate, de apropiere strânsă cu Dumnezeu. El ne va învăța despre promisiunile minunate din Cuvântul lui Dumnezeu, va explora adevărata intimitate cu Domnul și adevărata închinare, și ne va arăta cum putem deveni... | |
 | 04:00 |  | Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a? | Antena 1
“Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?“ este un show de divertisment pentru întreaga familie, din care nu lipsesc concurenţi cu poveşti deosebite, copii isteţi şi carismatici, întrebări menite să stârnească interes şi curiozitate, potenţate de momente deopotrivă tensionate şi emoţionante. Andrei Aradits, prezentatorul quiz show-ului, pune la dispoziţia concurentului 10 materii cu grad variabil de dificultate, de la clasa a I-a , până la clasa a V-a. Acesta poate cere ajutorul celor cinci copii prezenţi în platou, prin intermediul variantelor ajutătoare: COPIAZĂ - concurentul va copia răspunsul copilului, TRAGE CU OCHIUL - concurentul are opțiunea de a se inspira de la copil și de a alege dacă va merge pe varianta acestuia sau pe propriul răspuns sau SALVEAZĂ-MĂ - dacă jucătorul răspunde greșit și copilul corect, acesta este salvat și rămâne în joc. În cazul în care răspunde greșit sau se retrage, concurentul trebuie să spună spre cameră “Nu sunt mai deștept decât un copil de clasa a V-a!“. | |
 | 04:00 |  | Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a? | Antena 1 HD

 | 04:00 |  | La drum cu Gordon, Gino şi Fred | TV Paprika
Gordon, Gino și Fred își pregătesc bagajele, urcă în rulotă și pornesc în Europa. Fiecare episod îi călăuzește pe telespectatori prin țara natală a unuia dintre ei, unde vor pregăti un ospăț special. Aventurile extraordinare sunt marcate și de opriri nedorite, cauzate nu numai de rulotă, în timp ce ei se întrec în găsirea celor mai bune ingrediente în locurile cele mai spectaculoase. Serialul începe în Italia, unde Gordon și Fred își unesc forțele ca să-l ajute pe Gino să pregătească un festin cu ocazia unei nunți deosebite pe malul mării. În Franța, cei trei asistă la organizarea primului festival al stridiilor, iar în episodul din Scoția al călătoriei vor degusta glumele și jocurile caracteristice regiunii Highlands. | |
 | 04:00 |  | Toţi împreună (R) | TVR 3
Emisiunea Toţi împreună reflectă tradiţiile, obiceiurile, folclorul, limba şi comunităţile minorităţilor naţionale. | |
 | 04:20 |  | Telejurnal (R) | TVR 1
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 04:20 |  | Telejurnal (R) | TVR 1 HD
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 04:30 |  | Ştiri | Antena International
Vă sunt prezentate informaţii de ultimă oră, interne şi internaţionale, din mediul politic, economic, social, cultural-media, sport şi nu numai. | |
 | 04:30 |  | Ştiri | Antena International HD
Vă sunt prezentate informaţii de ultimă oră, interne şi internaţionale, din mediul politic, economic, social, cultural-media, sport şi nu numai. | |
 | 04:30 |  | Știrile Antena Stars (R) | Antena Stars
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars. | |
 | 04:30 |  | Știrile Antena Stars (R) | Antena Stars HD
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars. | |
 | 05:00 |  | Întrebări esenţiale (R) | Alfa Omega TV
Emisiunea „Întrebări esențiale” își propune să abordeze probleme contemporane, oferind o perspectiva creștină relevantă. Având un format scurt și dinamic, emisiunea prezintă adevăruri de bază ale credinței creștine, precum și răspunsuri biblice la întrebări contemporane arzătoare, având o... | |
 | 05:00 |  | Medicool (R) | Antena 1
MediCOOL își propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. Gazda emisiunii alături de coprezentatorii săi, dar şi de invitaţii lor, medici din diverse specializări, discută o serie de subiecte legate de sănătate şi răspund întrebărilor venite de la telespectatori. | |
 | 05:00 |  | Medicool (R) | Antena 1 HD
MediCOOL își propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. Gazda emisiunii alături de coprezentatorii săi, dar şi de invitaţii lor, medici din diverse specializări, discută o serie de subiecte legate de sănătate şi răspund întrebărilor venite de la telespectatori. | |
 | 05:00 |  | Ştiri Naţional TV (R) | National TV
Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive. | |
 | 05:00 |  | Batem palma? (R) | PRO TV
PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților. Emisiunea Batem Palma? îl are ca prezentator pe îndrăgitul om de televiziune, Cosmin Seleși. Scopul fiecărei ediții este ca un concurent să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs 24 de cutii misterioase existente în joc. Sumele variază și în funcție de prestația concurentului pe parcusul showului. Un alt element surpriză este banca. Parcursul unui concurent se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și acceptă una dintre ofertele băncii. | |
 | 05:00 |  | Batem palma? (R) | PRO TV HD

 | 05:00 |  | River Cottage în Australia | TV Paprika
Hugh Fearnley-Whittingstall, celebrul bucătar englez, personalitate din televiziune, autor culinar și susținător al cauzelor gastronomice și de mediu, și-a început experimentul cu mulți ani în urmă, sub egida durabilității și autosuficienței. S-a mutat pe o fermă din Dorset, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor, integrându-se în comunitatea locală nu doar pentru a-și împărtăși cunoștințele, ci și roadele gospodăriei autosuficiente. Hugh aduce acum acest experiment și mesajul durabilității și pe continentul sudic. Predă ștafeta colegului australian, bucătarul din Tasmania, Paul West, care trebuie să se confrunte cu noi provocări în timp ce încearcă să-și creeze propria gospodărie în apropierea pitorescului sat istoric, Central Tilba, pe malurile sudice ale statului New South Wales. | |
 | 05:00 |  | Classy Jukebox (R) | TVR Cultural
Classy Jukebox
Este un tonomat de fragmente muzicale, care va oferi telespectatorilor o selecție eclectică de genuri (simfonic, jazz, fusion, indie, operă etc) selectate din concerte, arii celebre, videoclipuri, cu rolul de a ne aminti sau învăța partituri care au scris istoria muzicii.
Producător: Valentina Ionescu
(Reluare) | |
 | 05:00 |  | Telejurnal Moldova | TVR Moldova
Prezentator: Vadim CheptănaruProducători: Anastasia Ciuleacu, Mihaela Ursu * ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ (Reluare) | |
 | 05:05 |  | Puternici, impreuna (R) | TVR 2
Emisiunea PUTERNICI, IMPREUNA este un program care aduce fata in fata o familie din randul oamenilor simpli (sau un reprezentant al familiei, de la caz la caz ) si o vedeta, o personalitate din lumea artistica, sportiva sau politica. Acestia isi expun in fata telespectatorilor problemele lor, probleme cu care se confrunta orice om indiferent de clasa sociala, pregatire profesionala sau sex. Emisiunea PUTERNICI, IMPREUNA poate deveni una dintre optiunile preferate ale telespectatorilor TVR2, care se regăsesc in tematica sa, dar si un bun prilej de a întâlni vedetele lor preferate cu problemele lor ascunse.Emisiunea, zilnica, de luni pana joi, va pune in discutie si va cauta solutii pentru aspecte ale vietii de familie ale românilor de rând, începand cu relatia in cuplu, cresterea șsi educarea copiilor, alegerea partenerului de viată, gestionarea situatiilor delicate in cuplu, etc.
Prezentator Liana Stanciu
Producator Liana Daman
(Reluare)
(AP) |  |
 | 05:05 |  | Puternici, impreuna (R) | TVR 2 HD

 | 05:15 |  | Vieţi în lumină (R) | Alfa Omega TV
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de... | |
 | 05:42 |  | Sport | TVR Moldova
Prezentator Adrian SăuProducători: Anastasia Ciuleacu, Mihaela Ursu (Reluare) | |
 | 05:55 |  | Maşina timpului | TVR Tărgu Mureș
*Studioul teritorial Iaşi
* Aniversări, comemorări, evenimente care au rămas în memoria colectivă au, pentru fiecare dintre noi, o semnificație aparte. “Mașina timpului” vă prezintă detalii mai puțin cunoscute, anecdotice pe alocuri, dar și fragmente din marile opere muzicale, citate care au făcut istorie sau interpretări subiective ale unor fapte din trecut.
Producător Daniel Trofin | |
 | 06:00 |  | Adevărul despre adevăr | Alfa Omega TV
Emsiune de scurt metraj, având ca scop răspunderea la diferte întrebări ale oamenilor. Sunt prezentate teme precum: creştinul şi Biblia, creştinul adevărat şi creştinul fals, cine sunt sfinţii, biserica adevarătă, despre alcool, biserica şi statul şi multe altele. Alaturaţi-ne pentru a afla răspunsuri... | |
 | 06:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 06:00 |  | Viaţa Fără Filtru (R) | Antena Stars
Cu peste 20 de ani experienţă pe piaţa media din România, Mădălin Ionescu aduce Viaţa fără filtru, un format fresh, care va trata în cheie unică poveşti de viaţă spectaculoase şi realităţi româneşti de actualitate. Mădălin şi echipa sa vor explora contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase sau portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii. Pe lângă segmentele specifice, emisiunea va aborda o serie largă de subiecte, inclusiv interviuri speciale, evenimente sportive, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. | |
 | 06:00 |  | Viaţa Fără Filtru (R) | Antena Stars HD

 | 06:00 |  | Albumul Naţional | National TV
Singura emisiune despre folclorul românesc autentic ce poate fi urmărită la o televiziune comercială este prezentată de doi interpreţi populari extrem de cunoscuţi - Cornelia şi Lupu Rednic. Programul are, în fiecare ediţie, invitaţi la fel de populari printre iubitorii de folclor precum prezentatorii, invitaţi care vin din toate zonele ţării pentru a aduce în faţa telespectatorilor obiceiurile, tradiţiile, cântul şi portul specifice regiunii lor.
Albumul Naţional este o pledoarie pentru cântecul şi arta populară autentice, aducând telespectatorul mai aproape de valorile neamului făcându-l totodată să descopere ori să redescopere tradiţiile, istoria şi cântul autentic din zona din care el însuşi provine. | |
 | 06:00 |  | Focus (R) | Prima TV
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 06:00 |  | Focus (R) | Prima TV HD
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 06:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 06:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 06:00 |  | Copturile simple ale Nadiyei | TV Paprika
Nadiya Hussain ne călăuzește în lumea minunată a gustărilor simple care pot fi pregătite fără efort și care fac din coacere o plăcere cotidiană pentru toată lumea. Ea împărtășește telespectatorilor rețetele ei preferate, aduce o notă surprinzătoare bunătăților clasice și arată o mulțime de trucuri și sfaturi care pot fi folosite pentru a transforma mâncărurile obișnuite în experiențe speciale. Îi vom vedea, de asemenea, și pe unii dintre cei mai inovatori patiseri din Marea Britanie prezentând prăjiturile lor obișnuite preferate, de la pâinea cu maia cu ciocolată fără gluten la uluitorul tort macaron și plăcintele franțuzești uimitoare. | |
 | 06:00 |  | Telejurnal matinal | TVR 1
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 06:00 |  | Telejurnal matinal | TVR 1 HD
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 06:00 |  | E vremea ta! (R) | TVR 2
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
(Reluare) | |
 | 06:00 |  | E vremea ta! (R) | TVR 2 HD

 | 06:00 |  | Telejurnal matinal | TVR International
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 06:15 |  | Un dar pentru tine | Alfa Omega TV
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază... | |
 | 06:25 |  | Mai aproape de Dumnezeu cu fiecare zi | Alfa Omega TV
„Mai aproape de Dumnezeu cu fiecare zi” este al doilea program tip devoțional produs de Alfa Omega TV, prin care ne dorim ca telespectatorii să fie încurajați și zidiți din punct de vedere spiritual. Seria aceasta de devoționale cuprinde 365 de episoade și se bazează pe cartea cu același titlu scrisă... | |
 | 06:30 |  | Calea, Adevărul şi Viaţa (R) | Alfa Omega TV
Programul „Calea, Adevarul și Viața” este emisiunea fanion a studioului Alfa Omega TV, care ofera publicului telespectator iubitor de adevar biblic posibilitatea de a cunoaste pas cu pas Scripturile. Acest program nu este o insiruire de seminarii, nu este o succesiune de lectii teologice de înalt nivel... | |
 | 06:35 |  | Delicatese tropicale cu Justine | TV Paprika

|