Program TV: Luni, 27.04.2026 | Româneşti  | |  |  |  | |  |  |  |  | Acum la TV |
  | 07:00 |  | Albumul Naţional | National TV
Singura emisiune despre folclorul românesc autentic ce poate fi urmărită la o televiziune comercială este prezentată de doi interpreţi populari extrem de cunoscuţi - Cornelia şi Lupu Rednic. Programul are, în fiecare ediţie, invitaţi la fel de populari printre iubitorii de folclor precum prezentatorii, invitaţi care vin din toate zonele ţării pentru a aduce în faţa telespectatorilor obiceiurile, tradiţiile, cântul şi portul specifice regiunii lor.
Albumul Naţional este o pledoarie pentru cântecul şi arta populară autentice, aducând telespectatorul mai aproape de valorile neamului făcându-l totodată să descopere ori să redescopere tradiţiile, istoria şi cântul autentic din zona din care el însuşi provine. | |
 | 07:00 |  | Exclusiv VIP (R) | Prima TV
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 07:00 |  | Exclusiv VIP (R) | Prima TV HD
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 07:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 07:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 07:00 |  | ArhiCAST | Sens TV
Podcast de arhitectură realizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și SENS TV | |
 | 07:00 |  | Hairy Bikers: Preparate ca la mama acasă | TV Paprika
De data aceasta, motocicliștii înfometați prezintă telespectatorilor bucate ușoare, dar sățioase și pline de plăceri „păcătoase”. Acestea sunt mâncăruri adevărate „de suflet” – indiferent că e vorba despre gusturile familiare ale petrecerilor cu prietenii sau familia, sau despre bucatele populare servite în baruri. | |
 | 07:00 |  | Telematinal | TVR 3
(I)
Moderatori: Andrea Iriciuc , Anatol Guzic
Producător Luminiţa Popa
Transmisiune directă | |
 | 07:00 |  | Un an la Şcoala Juilliard (R) | TVR Cultural
Documentar (Une saison a la Juilliard Sschool, Franţa, 2014)
Regia: Priscilla Pizzato
Cea mai prestigioasă universitate de actorie, dans, muzică, din New York. Aici au studiat, printre alţii, Miles Davis, Pina Bausch şi Robin Williams.
Episodul 5
Redactor: Gabriela Onea
(Reluare) | |
 | 07:00 |  | Telejurnal matinal | TVR International
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 07:00 |  | Telematinal | TVR Moldova
(I)
Prezentatori: Anatol Guzic, Andreea Iriciuc
Producător: Luminiţa Popa
Transmisiune directă | |
 | 07:30 |  | Mapamond Creştin (R) | Alfa Omega TV
Fiecare ediție prezintă știri și reportaje care cuprind evenimente de mare interes din lumea religioasă, conflicte din zonele de pe glob cu influență musulmană sau hindusă, misiuni creștine în locuri periculoase și proiecte social-umanitare, dificultăți din țările fost comuniste, mărturii și... | |
 | 07:30 |  | Levintza prezintă (R) | TVR 2
In cel de-al treilea sezon al emisiunii LEVINTZA PREZINTA, de la TVR2, doamna Doina Levintza, creatoare si realizatoare celebra de costume, prezinta o emisiune dedicata celor mai creativi designeri, tendintelor, istoriei si meseriilor modei.
Emisiunea este o incursiune in culisele modei, cu colectii pline de creativitate, portrete de designer si manechine, tendinte si istoria modei.
“Levintza prezinta” este singura emisiune de moda din Romania, un spatiu video dedicat celor mai importante si creative colectii, saptamanilor modei de la Paris, Londra, New York sau Milano. Vizionare placuta!
Prezentator: Doina Levintza
Producator: Cristina Oancea
Coproducție TVR-SC Levintza costume designer SRL
(Reluare) | |
 | 07:30 |  | Levintza prezintă (R) | TVR 2 HD

 | 08:00 |  | MENS SANA (R) | A7TV
Magazin de sănătate cu rubrici diverse și tematici concentrate pe tema “viață sănătoasă într-un corp sănătos”. | |
 | 08:00 |  | Povestea căsniciei (R) | Alfa Omega TV
Un procent de 40-50% din cuplurile aflate la prima căsătorie ajung la divorț, față de 60% din cuplurile aflate la a doua căsătorie, care și ele ajung în cele din urmă la divorț. Din păcate, statisticile arată la fel și pentru cei care se declară creștini. Pentru cei care participă cu regularitate la... | |
 | 08:00 |  | Neatza cu Răzvan şi Dani | Acum la TV | Antena 1
Emisiunea în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze. | |
 | 08:00 |  | Neatza cu Răzvan şi Dani | Acum la TV | Antena 1 HD
Emisiunea în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze. | |
 | 08:00 |  | Neatza cu Răzvan şi Dani | Acum la TV | Antena International
De luni până vineri ai 4 ore de bună dispoziție în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze. | |
 | 08:00 |  | Neatza cu Răzvan şi Dani | Acum la TV | Antena International HD
De luni până vineri ai 4 ore de bună dispoziție în care te pui la curent cu cele mai interesante și de actualitate subiecte ale dimineții. Meteo, rețete, ultimele piese muzicale sau ultimele sfaturi practice, ai totul pentru a-ți începe ziua cu zâmbetul pe buze. | |
 | 08:00 |  | Meniu de vedetă | Antena Stars
Chef Horia Manea, gazda emisiunii, aduce un stil inovator și plin de energie în rețetele sale prezentate în fiecare dimineață, într-o experiență gastronomică savuroasă. | |
 | 08:00 |  | Meniu de vedetă | Antena Stars HD
Chef Horia Manea, gazda emisiunii, aduce un stil inovator și plin de energie în rețetele sale prezentate în fiecare dimineață, într-o experiență gastronomică savuroasă. | |
 | 08:00 |  | ArhiCAST | Sens TV
Podcast de arhitectură realizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și SENS TV | |
 | 08:00 |  | James Martin: Aventură în Spania | TV Paprika
Bucătarul călător James Martin se aruncă entuziasmat într-o explorare aprofundată a unui loc puțin cunoscut de el, Spania: încearcă să cunoască istoria și cultura diverselor regiuni ale țării prin gastronomie. Are parte de o aventură neegalată: călătoria cu douăzeci de destinații începe în San Sebastian, de unde călătorește în sens invers acelor de ceasornic, prin peisaje de o diversitate uluitoare până la Girona, pentru a gusta ingredientele de neratat și mâncărurile tradiționale care fac din Spania unul dintre cele mai interesante locuri din lumea gastronomiei. | |
 | 08:00 |  | Documentar 360° Geo (R) | TVR 2
Nepal-mandalele din nisip (Népal, les mandalas de sable, Franţa-Germania, 2024)
Regia: Andrea Oster
În Nepal, la poalele munţilor Himalaya, în mânăstirea Thrangu Tara din apropierea capitalei Katmandu, călugăriţele se îndeletnicesc cu realizarea de mandale din nisip, simbol al naturii tranzitorii a existenţei pe pământ, pe care ulterior le distrug-într-un ritual sacru-ce reflectă unul dintre principiile fondatoare ale budismului: orice lucru e trecător.
(Reluare) | |
 | 08:00 |  | Documentar 360° Geo (R) | TVR 2 HD

 | 08:00 |  | Telematinal | TVR 3
(II)
Moderatori: Andrea Iriciuc , Anatol Guzic
Producător Luminiţa Popa
Transmisiune directă | |
 | 08:00 |  | Telejurnal matinal | TVR International
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 08:00 |  | Telematinal | TVR Moldova
(II)
Prezentatori: Anatol Guzic, Andreea Iriciuc
Producător: Luminiţa Popa
Transmisiune directă | |
 | 08:30 |  | Martori oculari ai Bibliei: Geneza și Iov (R) | Alfa Omega TV
Această serie este un studiu fascinant al oamenilor și poveștilor care stau la baza credinței creștine, povești din vechime care încă mai au ecou și o semnificație profundă pentru lumea de azi, prin relatările martorilor oculari. Seria de narațiuni reprezintă o explorare a Scripturii pentru a vă... | |
 | 08:30 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii (R) | Antena Stars
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 08:30 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii (R) | Antena Stars HD
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 09:00 |  | Cartea Cărților | Alfa Omega TV
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ... | |
 | 09:00 |  | Albumul Naţional | National TV
Singura emisiune despre folclorul românesc autentic ce poate fi urmărită la o televiziune comercială este prezentată de doi interpreţi populari extrem de cunoscuţi - Cornelia şi Lupu Rednic. Programul are, în fiecare ediţie, invitaţi la fel de populari printre iubitorii de folclor precum prezentatorii, invitaţi care vin din toate zonele ţării pentru a aduce în faţa telespectatorilor obiceiurile, tradiţiile, cântul şi portul specifice regiunii lor.
Albumul Naţional este o pledoarie pentru cântecul şi arta populară autentice, aducând telespectatorul mai aproape de valorile neamului făcându-l totodată să descopere ori să redescopere tradiţiile, istoria şi cântul autentic din zona din care el însuşi provine. | |
 | 09:00 |  | Aventurile lui James Martin în Marea Britanie | TV Paprika
"Inspirat de aventurile sale în Franța, maestrul bucătar James Martin își continuă circuitul gastronomic, următoarea stație a acestuia fiind Statele Unite ale Americii.
În timp ce trece în revistă cele mai captivante, surprinzătoare, diverse și minunate bucate care întrec orice imaginație, James încearcă să pătrundă în adâncul spiritului țării. În acest serial, James evocă paleta surprinzătoare și seducătoare a culturii culinare americane, în timp ce prepară versiunile proprii ale mâncărurilor clasice – mai întâi pe drum, apoi acasă, în bucătăria sa din Anglia." | |
 | 09:00 |  | Telematinal | TVR 3
(III)
Moderatori: Andrea Iriciuc , Anatol Guzic
Producător Luminiţa Popa
Transmisiune directă | |
 | 09:00 |  | Telejurnal matinal | TVR International
Pe TVR1, la Telejurnalul matinal, primele cinci zile ale săptămânii încep în forţă, printr-un program cu subiecte ample şi ştiri hard, alternate cu informatii utilitare şi rubrici atipice pentru un buletin de ştiri. | |
 | 09:00 |  | Telematinal | TVR Moldova
(III)
Prezentatori: Anatol Guzic, Andreea Iriciuc
Producător: Luminiţa Popa
Transmisiune directă | |
 | 09:15 |  | Teleenciclopedia (R) | TVR 1
Teleenciclopedia, cea mai veche emisiune din istoria Televiziunii Române, îţi prezintă sâmbătă seara, pe TVR 1, locuri fascinante, istorii mai puţin cunoscute, evenimente care au schimbat lumea, animale în mediul lor, descoperiri şi poveşti care să-ţi îmbogăţească viaţa. | |
 | 09:15 |  | Teleenciclopedia (R) | TVR 1 HD
Teleenciclopedia, cea mai veche emisiune din istoria Televiziunii Române, îţi prezintă sâmbătă seara, pe TVR 1, locuri fascinante, istorii mai puţin cunoscute, evenimente care au schimbat lumea, animale în mediul lor, descoperiri şi poveşti care să-ţi îmbogăţească viaţa. | |
 | 09:25 |  | Devoțional pentru copii | Alfa Omega TV
Acest program despre înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu se adresează copiilor. Lecții biblice, pasaje cu învățături practice, studii pe diferite teme biblice – toate, prezentate de Ade și Edi Kifor, doi copii dornici să-L slujească pe Domnul și să împărtășească tot ceea ce au învățat până... | |
 | 10:00 |  | Să vorbim în engleză | Alfa Omega TV
Te asteptam la Mall pentru o lectie captivanta de limba Engleză Vei intalni noi prieteni, vei invata cuvinte noi si fraze care sa te ajute la orice conversatie simpla. Vino sa vorbim in engleza impreuna la Alfa Omega TV! ... | |
 | 10:00 |  | Campionatul deserturilor | TV Paprika
În emisiunea distractivă și captivantă, ne propunem să-l găsim pe cel mai bun cofetar amator din Marea Britanie. Membrii juriului, printre care Mary Berry și maestrul cofetar Paul Hollywood, dau celor 12 cofetari entuziaști teme prin care aceștia își pot etala diferite abilități, iar telespectatorii vor putea cunoaște știința artei cofetarilor plină de provocări. Concurenții depun toate eforturile ca să facă față celor mai înspăimântătoare provocări, ca să captiveze juriul, în timp ce se luptă pentru a ajunge în finală și pentru a câștiga titlul de maestru cofetar. | |
 | 10:00 |  | Classy Jukebox | Acum la TV | TVR Cultural
Este un tonomat de fragmente muzicale, care va oferi telespectatorilor o selecție eclectică de genuri (simfonic, jazz, fusion, indie, operă etc) selectate din concerte, arii celebre, videoclipuri, cu rolul de a ne aminti sau învăța partituri care au scris istoria muzicii.
Producător: Valentina Ionescu | |
 | 10:30 |  | O ușă deschisă pentru tine (R) | Acum la TV | Alfa Omega TV
O emisiune TV realizata de biserica Philadelphia Romanian Church of God - Chicago; Pastor Florin T. Cimpean este gazda dumnevoastra si va reaminteste ca atunci cand toate usile s-au inchis, Dumnezeu are o usa deschisa pentru fiecare.... | |
 | 10:55 |  | Memoria tiparului | TVR 3
Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup | |
 | 11:00 |  | Știrile Antena Stars | Acum la TV | Antena Stars
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars. | |
 | 11:00 |  | Știrile Antena Stars | Acum la TV | Antena Stars HD
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars. | |
 | 11:00 |  | Tradiţii de la bunica | Acum la TV | National TV
Gazdele emisiunii ii vor invata pe telespectatori cum sa gateasca sanatos produse traditionale romanesti cu ajutorul unui cuptor modern. In fiecare editie vom urmari pregatirea preparatelor de la inceput si pana la scoaterea lor din cuptor. Asa vom invata sa gatim sanatos, cu produse moderne si cu bani putini, chiar la noi acasa. | |
 | 11:00 |  | Toţi împreună | Acum la TV | TVR 3
Emisiune în limba germană Studioul teritorial Timişoara (55’)
Producător Daniel Spătaru
Magazin interetnic în limbile minorităţilor Studioul teritorial Cluj/Iaşi
Alte minorităţi/ Cluj (55’)
Producător Lavinia Dandoci
Transmisiune directa | |
 | 11:10 |  | River Cottage în Australia | Acum la TV | TV Paprika
Hugh Fearnley-Whittingstall, celebrul bucătar englez, personalitate din televiziune, autor culinar și susținător al cauzelor gastronomice și de mediu, și-a început experimentul cu mulți ani în urmă, sub egida durabilității și autosuficienței. S-a mutat pe o fermă din Dorset, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor, integrându-se în comunitatea locală nu doar pentru a-și împărtăși cunoștințele, ci și roadele gospodăriei autosuficiente. Hugh aduce acum acest experiment și mesajul durabilității și pe continentul sudic. Predă ștafeta colegului australian, bucătarul din Tasmania, Paul West, care trebuie să se confrunte cu noi provocări în timp ce încearcă să-și creeze propria gospodărie în apropierea pitorescului sat istoric, Central Tilba, pe malurile sudice ale statului New South Wales. | |
 | 11:30 |  | Perspective eterne (R) | Alfa Omega TV
Sub genericul acestei emisiuni sunt prezentate cicluri de predici, înregistrate în cadrul serviciilor bisericii Harvest din Arad. Mesajele sunt susținute de diferiți vorbitori. ... | |
 | 11:30 |  | România... în bucate (R) | TVR 2
TVR Cluj
Cu tigaia-n spate
Ardei umpluti/Piept de rata la wok
Prezinta: Dan Pavaloiu
Producatori: Dan Pavaloiu, Radu Puscas
Producator: Alice Saceanu
(Reluare) | |
 | 11:30 |  | România... în bucate (R) | TVR 2 HD
TVR Cluj
Cu tigaia-n spate
Ardei umpluti/Piept de rata la wok
Prezinta: Dan Pavaloiu
Producatori: Dan Pavaloiu, Radu Puscas
Producator: Alice Saceanu
(Reluare) | |
 | 12:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 12:00 |  | Talk B1 | B1 TV
Emisiune de analiză politică și socială, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante subiecte ale momentului. | |
 | 12:00 |  | Talk B1 | B1 TV HD
Emisiune de analiză politică și socială, în cadrul căreia sunt dezbătute cele mai importante subiecte ale momentului. | |
 | 12:00 |  | Culturalia | Sens TV
Într-o lume în care granițele statului, națiunii, identității și teritorialității se rescriu, arta și artiștii devin liantul care unește românii de pretutindeni, construind punți emoționale și cultura | |
 | 12:00 |  | Telejurnal TVR 2 | TVR 2
Meteo Sport
Translator mimico-gestual Andreea Darie
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
Transmisiune directă | |
 | 12:00 |  | Telejurnal TVR 2 | TVR 2 HD
Meteo Sport
Translator mimico-gestual Andreea Darie
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
Transmisiune directă | |
 | 12:10 |  | Povești din grădina de bucătărie | TV Paprika
Marcus Wareing alege să trăiască liniştit la gospodăria lui din Sussex. El cumpără porci, e generos cu localnicii şi găteşte un festin inspirat de un preparat iubit de familie. | |
 | 12:30 |  | Mari isprăvi (R) | Alfa Omega TV
În această emisiune regăsiți programe încarcate de profunzime și credință, transmise direct din Ierusalim. Christine Darg vă propune să descoperiți mai multe despre profețiile privind sfârșitul vremurilor, vindecare, credință și miracolele lui Dumnezeu în lumea musulmană.... | |
 | 12:30 |  | Mireasa | Antena Stars
La această emisiune participă băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 23-33 de ani, care vor să își găsească sufletul pereche. Premiul cel mare îl obține cuplul care hotărăște să se căsătorească în direct. În cazul în care niciun cuplu format în această emisiune nu se căsătorește, atunci telespectatorii vor vota concurenții favoriți iar cine obține cele mai multe voturi, va câștiga un alt premiu. | |
 | 12:30 |  | Mireasa | Antena Stars HD

 | 12:30 |  | A doua emigrare (R) | TVR International
Povestea de viaţă a românilor plecaţi la muncă în stăinătate: Claudia Chiru şi Radu Rughiniş
Jurnalist Iulia Popescu
Realizator Monica Nicolescu
(Reluare) | |
 | 12:45 |  | Povești din grădina de bucătărie | TV Paprika
Marcus Wareing alege să trăiască liniştit la gospodăria lui din Sussex. El cumpără porci, e generos cu localnicii şi găteşte un festin inspirat de un preparat iubit de familie. | |
 | 13:00 |  | Jerusalem Dateline (R) | Alfa Omega TV
Ultimul capitol al istoriei va fi scris în Ierusalim. Statul Islamic amenință Occidentul. Un președinte iranian anunță o amenințare nucleară. Un bețiv turc are un vis în Mecca. Un cuplu evreiesc din Brooklyn aterizează pe aeroportul din Tel-Aviv. Ce legătură este între aceste evenimente ce par atât de... | |
 | 13:00 |  | Ştiri Naţional TV | National TV
Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive. | |
 | 13:00 |  | Focus | Prima TV
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 13:00 |  | Focus | Prima TV HD
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 13:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 13:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 13:05 |  | Documentar 360° Geo | TVR Cultural
Seria Documentarelor 360° GEO situată la graniţa dintre documentar şi reportaj abordează subiecte fascinante despre lumea care ne înconjoară. | |
 | 13:20 |  | Gino în vacanţă cu familia | TV Paprika
Gino D'Acampo își vizitează din nou iubita țară, dar de data aceasta vine cu el și familia, pentru a descoperi împreună comorile ascunse din Sardinia și tot ce e mai bun în sudul Italiei. Gino vrea ca bambini săi, crescuți în Anglia, să-și descopere rădăcinile italiene. Ei călătoresc din insula Sardinia până în orașul natal al lui Gino, Napoli, în timp ce se cufundă în sentimentul italian al vieții, iar Gino gătește unele dintre rețetele sale familiale preferate. | |
 | 13:30 |  | Ospăţ cu mană (R) | Alfa Omega TV
În anul 2000 a fost lansat programul de televiziune „Manna-Fest” cu Perry Stone, un program săptămânal care se poate viziona atât la nivel național, cât și internațional prin intermediul sistemelor de cablu și satelit în întreaga lume. Recunoscut pentru ungerea lui în predică, Perry a fost în... | |
 | 13:30 |  | Viaţa Fără Filtru | Antena Stars
Viaţa fără filtru, tratează într-o cheie unică noi poveşti de viaţă spectaculoase, realităţi româneşti de actualitate, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. Echipa emisiunii continuă să exploreze contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase, prezentând portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii. | |
 | 13:30 |  | Viaţa Fără Filtru | Antena Stars HD
Viaţa fără filtru, tratează într-o cheie unică noi poveşti de viaţă spectaculoase, realităţi româneşti de actualitate, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. Echipa emisiunii continuă să exploreze contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase, prezentând portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii. | |
 | 13:30 |  | Magazin Deutsche Welle | TVR 2
Azi despre mâine (TOMORROW TODAY-Magazin ştiinţific, Germania, 2024) PREMIERĂ
Fascinanta lume a ştiinţei, în special misiunile spaţiale care dezvăluie tot mai multe dintre secretele Universului, constituie subiectele programului-magazin Azi despre mâine.
Episodul 201 | |
 | 13:30 |  | Magazin Deutsche Welle | TVR 2 HD
Azi despre mâine (TOMORROW TODAY-Magazin ştiinţific, Germania, 2024) PREMIERĂ
Fascinanta lume a ştiinţei, în special misiunile spaţiale care dezvăluie tot mai multe dintre secretele Universului, constituie subiectele programului-magazin Azi despre mâine.
Episodul 201 | |
 | 13:30 |  | Legal 100% | TVR 3
Studioul teritorial Cluj
Emisiune informativă al cărei scop este de a prezenta cetăţenilor drepturile şi obligaţiile pe care le au, de a le oferi un ajutor în a descifra si a întelege orice act normativ şi în a afla posibilităţile pe care le au la îndemână în momentul în care constată încălcarea drepturilor lor.
Fiecare editie îşi propune să sublinieze noutăţile legislative, dar şi să ofere sfaturi juridice preţioase pentru cetăţeni. Invitaţii emisiunii fac parte din mediul juridic fiind avocaţi, judecători, procurori, notari sau pot reprezenta anumite instituţii.
Moderator şi realizator Loredana Corchiş
Producător Emilia Avram | |
 | 13:50 |  | James Martin: Aventură în Spania | TV Paprika
Bucătarul călător James Martin se aruncă entuziasmat într-o explorare aprofundată a unui loc puțin cunoscut de el, Spania: încearcă să cunoască istoria și cultura diverselor regiuni ale țării prin gastronomie. Are parte de o aventură neegalată: călătoria cu douăzeci de destinații începe în San Sebastian, de unde călătorește în sens invers acelor de ceasornic, prin peisaje de o diversitate uluitoare până la Girona, pentru a gusta ingredientele de neratat și mâncărurile tradiționale care fac din Spania unul dintre cele mai interesante locuri din lumea gastronomiei. | |
 | 14:00 |  | Un cântec nou | Alfa Omega TV
Emisiunea „Un cântec nou” este o emisiune cu și despre artiști. Pe parcursul acestor episoade, invitații vorbesc despre închinarea autentică, exprimată prin muzică, și ne prezintă poveștile care stau în spatele compozițiilor muzicale creștine contemporane. Prin emisiunea „Un cântec nou” dorim... | |
 | 14:00 |  | Mireasa | Antena 1
La această emisiune participă băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 23-33 de ani, care vor să își găsească sufletul pereche. Premiul cel mare îl obține cuplul care hotărăște să se căsătorească în direct. În cazul în care niciun cuplu format în această emisiune nu se căsătorește, atunci telespectatorii vor vota concurenții favoriți iar cine obține cele mai multe voturi, va câștiga un alt premiu. | |
 | 14:00 |  | Mireasa | Antena 1 HD

 | 14:00 |  | Telejurnal | TVR 1
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 14:00 |  | Telejurnal | TVR 1 HD
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 14:00 |  | Documentar 360° Geo | TVR 2
Brazilia-viaţă de pescari (Brésil, une vie de pêcheurs, Franţa-Germania, 2024)
Regia: Carlos Portella Nunes
Paradis insular cu plaje care-ţi taie răsuflarea, în Florianopolis este perpetuată în fiecare iarnă o tradiţie ancestrală: pescuitul de chefal-în portugheză, pesce de tainha. Acest peşte este emblematic pentru pescarii şi locuitorii capitalei statului Santa Catarina, din sudul Braziliei. Din păcate, vremurile sunt tot mai grele pentru profesioniştii din domeniul maritim, fiindcă peştii sunt tot mai rari. În pofida acestor dificultăţi, ei visează să realizeze o captură record. | |
 | 14:00 |  | Documentar 360° Geo | TVR 2 HD

 | 14:00 |  | Tableta de sănătate | TVR 3
Studioul teritorial Timişoara
Teme medicale de interes şi invitaţi interesanţi. Nu ne scapă nici o informaţie de ultimă oră şi nu ne este frică să abordăm subiecte pe probleme medicale dintre cele mai controversate!
Producător Veronica Mihoc | |
 | 14:00 |  | Telejurnal | TVR International
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 14:15 |  | Ce spun românii (R) | PRO TV INTERNATIONAL
Emisiune de tip concurs, inspirată după formatul american de succes "Family Feud", în care două echipe se luptă în șase runde de întrebări, pentru marele premiu. | |
 | 14:25 |  | Promisiuni pentru fiecare zi | Alfa Omega TV
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,... | |
 | 14:30 |  | Cultart | TVR Cultural
Sezon nou
Reportaj cultural teritorial Cluj
Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj ClujShorts.
Pentru această ediție (nr. 14), selecția a fost făcută dintr-un număr mare de filme înscrise la finalul anului 2025, menținând standardul de diversitate culturală cu care festivalul și-a obișnuit publicul în ultimii ani.
Moderator şi realizator: Vasile Hotea Ferneza | |
 | 14:50 |  | Exclusiv VIP | Prima TV
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 14:50 |  | Exclusiv VIP | Prima TV HD
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 14:50 |  | Aventurile lui James Martin în Marea Britanie | TV Paprika
"Inspirat de aventurile sale în Franța, maestrul bucătar James Martin își continuă circuitul gastronomic, următoarea stație a acestuia fiind Statele Unite ale Americii.
În timp ce trece în revistă cele mai captivante, surprinzătoare, diverse și minunate bucate care întrec orice imaginație, James încearcă să pătrundă în adâncul spiritului țării. În acest serial, James evocă paleta surprinzătoare și seducătoare a culturii culinare americane, în timp ce prepară versiunile proprii ale mâncărurilor clasice – mai întâi pe drum, apoi acasă, în bucătăria sa din Anglia." | |
 | 14:55 |  | Art pass | TVR 3
Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător Miruna Moraru | |
 | 15:00 |  | Leyla | PRO TV
Cu: Yigit Kirazci, Gonca Vuslateri, Cemre Baysel | |
 | 15:00 |  | Leyla | PRO TV HD
Cu: Yigit Kirazci, Gonca Vuslateri, Cemre Baysel | |
 | 15:00 |  | I Like IT (R) | PRO TV INTERNATIONAL
Emisiunea I like IT îți aduce cele mai noi informații din domeniul tehnologiei și al internetului. Evenimentele din online, gadgeturi inovatoare, social media, aplicații, toate aceste subiecte vor fi abordate în edițiile I like IT. | |
 | 15:00 |  | Maghiara de pe unu | TVR 1
(I) Cronica săptămânală. Moderator Mosoni Emőke
Fotbalul Ciucan-trecut şi prezent (partea 2)
Între şase ochi -discuţie cu Benedek Huszár Botond şi Benedek Orsolya-Zsuzsa
Avanpremiera emisiunilor viitoare
ProducătorKacsó Sándor
Transmisiune directa+înregistrare | |
 | 15:00 |  | Maghiara de pe unu | TVR 1 HD
(I) Cronica săptămânală. Moderator Mosoni Emőke
Fotbalul Ciucan-trecut şi prezent (partea 2)
Între şase ochi -discuţie cu Benedek Huszár Botond şi Benedek Orsolya-Zsuzsa
Avanpremiera emisiunilor viitoare
ProducătorKacsó Sándor
Transmisiune directa+înregistrare | |
 | 15:30 |  | Happy Café | Antena International
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el. | |
 | 15:30 |  | Happy Café | Antena International HD
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el. | |
 | 15:30 |  | Superspeed (R) | PRO TV INTERNATIONAL
Emisiunea Superspeed aduce cele mai noi informații din domeniul auto, te pune la curent cu detaliile tehnice la care trebuie să fii atent când vrei să-ți achiziționezi o mașină și prezintă cele mai noi modele de automobile de pe piață. | |
 | 15:50 |  | Campionatul deserturilor | TV Paprika
În emisiunea distractivă și captivantă, ne propunem să-l găsim pe cel mai bun cofetar amator din Marea Britanie. Membrii juriului, printre care Mary Berry și maestrul cofetar Paul Hollywood, dau celor 12 cofetari entuziaști teme prin care aceștia își pot etala diferite abilități, iar telespectatorii vor putea cunoaște știința artei cofetarilor plină de provocări. Concurenții depun toate eforturile ca să facă față celor mai înspăimântătoare provocări, ca să captiveze juriul, în timp ce se luptă pentru a ajunge în finală și pentru a câștiga titlul de maestru cofetar. | |
 | 16:00 |  | Știrile Alfa Omega (R) | Alfa Omega TV
Știrile Alfa Omega este un program informativ care, așa cum îi spune și numele, prezintă știri și reportaje care reflectă ceea ce se întâmplă în lumea creștină din România. Acest proiect a început în anul 2021 și include știri românești despre viața bisericilor din diverse confesiuni, despre... | |
 | 16:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 16:00 |  | Banii, azi | TVR International
Emisiunea explică pe înţelesul tuturor ce se întâmplă în economie, cum ne afectează şi, mai ales, care sunt soluţiile şi cum putem depăşi problemele puse în discuţie.
Moderatori: Cătălin Deacu, Mădălina Chiţu, Maria Smarandache
Producător Ana-Maria Gheorghe
Transmisiune directă | |
 | 16:30 |  | Cartea Cărților (R) | Alfa Omega TV
Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! Cartea Cartilor a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora. ... | |
 | 16:35 |  | Concert de prânz | TVR Cultural
Sezon nou
Festival George Enescu 2025
Orchestra Simfonică din Antwerp
Emmanuel Tjeknavorian dirijor
Simone Lamsma vioară
Johannes Brahms Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77
Producător: Băinţan Valentina | |
 | 17:00 |  | Furnicuțele | Antena 1
Formatul o va avea la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze. Vor fi invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți. Toți vor avea parte de surprize la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări din carieră, fie că în platou vor apărea oameni din viața lor, fie că vor fi supuși unor provocări pline de umor... și stare de bine! | |
 | 17:00 |  | Furnicuțele | Antena 1 HD

 | 17:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 17:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 17:00 |  | Telejurnal regional | TVR 3
Studioul teritorial Timisoara
Producator
Transmisiune directă
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
(LSR) | |
 | 17:00 |  | Care pe care | TVR Moldova
Prezentator Ruxandra Gheorghe Negrea
Singurul quiz show din România dedicat limbii române, un format dinamic și educativ, care îmbină competiția cu distracția. 4 concurenţi se întrec în 5 runde ce aduc în prim plan cele mai întâlnite greșeli gramaticale, capcanele în care cad jurnaliștii, ”influencerii”, cântăreții, oamenii obişnuiţi etc.
Producător Elena Stirbescu
Format Marius Toder (Media Factory) | |
 | 17:05 |  | Hairy Bikers: Preparate ca la mama acasă | TV Paprika
De data aceasta, motocicliștii înfometați prezintă telespectatorilor bucate ușoare, dar sățioase și pline de plăceri „păcătoase”. Acestea sunt mâncăruri adevărate „de suflet” – indiferent că e vorba despre gusturile familiare ale petrecerilor cu prietenii sau familia, sau despre bucatele populare servite în baruri. | |
 | 17:30 |  | Vieţi în lumină | Alfa Omega TV
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de... | |
 | 17:30 |  | România... în bucate | TVR 2
Sezon Nou
TVR Timişoara
Sarea în bucate
Emisiune realizată de TVR Timişoara
Prezentator: Dan Liuţ
Producător: Florin Mihoc
Producator: Alice Saceanu | |
 | 17:30 |  | România... în bucate | TVR 2 HD
Sezon Nou
TVR Timişoara
Sarea în bucate
Emisiune realizată de TVR Timişoara
Prezentator: Dan Liuţ
Producător: Florin Mihoc
Producator: Alice Saceanu | |
 | 17:30 |  | TVR 70 | TVR Cultural
Călător în Orient
Siria, tărâmul civilizaţiilor (partea a treia)-Apameea şi Latakia
Realizator: Sandrino Gavriloaia | |
 | 17:55 |  | Promisiuni pentru fiecare zi | Alfa Omega TV
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,... | |
În aceasta seara  | 18:00 |  | Ziua se apropie | Alfa Omega TV
În cadrul acestei emisiuni vrem să aducem în atenția telespectatorilor evenimente și situații care se concentrează pe înțelegerea vremurilor în care trăim. Prin „Ziua se apropie” vrem să conștientizăm telespectatorii că trăim vremuri importante din punct de vedere istoric și profetic. Oferim... | |
 | 18:00 |  | Bună, România! | B1 TV
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească. | |
 | 18:00 |  | Bună, România! | B1 TV HD
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească. | |
 | 18:00 |  | Focus 18 | Prima TV
La Focus 18, cel mai important jurnal de stiri, telespectatorii pot urmări, in fiecare zi, atât materiale în exclusivitate, cât şi rubrici dedicate sau reportaje speciale. | |
 | 18:00 |  | Focus 18 | Prima TV HD
La Focus 18, cel mai important jurnal de stiri, telespectatorii pot urmări, in fiecare zi, atât materiale în exclusivitate, cât şi rubrici dedicate sau reportaje speciale. | |
 | 18:00 |  | Batem palma? | PRO TV
PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților. Emisiunea Batem Palma? îl are ca prezentator pe îndrăgitul om de televiziune, Cosmin Seleși. Scopul fiecărei ediții este ca un concurent să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs 24 de cutii misterioase existente în joc. Sumele variază și în funcție de prestația concurentului pe parcusul showului. Un alt element surpriză este banca. Parcursul unui concurent se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și acceptă una dintre ofertele băncii. | |
 | 18:00 |  | Batem palma? | PRO TV HD

 | 18:00 |  | Ce spun românii | PRO TV INTERNATIONAL
Emisiune de tip concurs, inspirată după formatul american de succes "Family Feud", în care două echipe se luptă în șase runde de întrebări, pentru marele premiu. | |
 | 18:00 |  | News Podcast | Sens TV
Podcast cu Sorin Manea și Oreste Teodorescu, un concept bazat pe opinii despre evenimente recente din realitatea de zi cu zi. | |
 | 18:00 |  | Un an la Şcoala Juilliard | TVR Cultural
Documentar (Une saison a la Juilliard Sschool, Franţa, 2014)
Regia: Priscilla Pizzato
Cea mai prestigioasă universitate de actorie, dans, muzică, din New York. Aici au studiat, printre alţii, Miles Davis, Pina Bausch şi Robin Williams.
Episodul 6
Redactor: Gabriela Onea | |
 | 18:00 |  | Jurnal Regional | TVR Tărgu Mureș
Sport *Meteo
Producători: Miron Costin, Claudiu Oros, Simona Boanta, Petronela Moraru, Vasile Braic, Claudia Zatreanu, Angela Precup | |
 | 18:05 |  | Pur şi simplu Raymond | TV Paprika
De data aceasta, Raymond Blanc dezvăluie secretele mâncărurilor sale preferate într-un serial cu accente personale și noutăți și ne arată rețete nou-nouțe care i-au atras atenția ca expert. Putem observa pasiunea lui pentru produsele proaspete în timp ce vizitează grădinile sale imense și îi invită pe cei mai celebri bucătari ai țării să-și împărtășească rețetele cu spectatorii. | |
 | 18:30 |  | Decupaj din realitate (R) | Alfa Omega TV
„Decupaj din realitate” este un spațiu de emisie pe care Alfa Omega TV îl pune la dispoziția corespondenților pentru a transmite materiale înregistrate de ei, la diferite evenimente desfășurate în biserica lor, activități misionare, concerte, seminarii, tabere, videoclipuri muzicale, acțiuni... | |
 | 18:30 |  | Ştiri Naţional TV | National TV
Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive. | |
 | 18:50 |  | E vremea ta! | TVR 2
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu | |
 | 18:50 |  | E vremea ta! | TVR 2 HD

 | 19:00 |  | Povestea căsniciei | Alfa Omega TV
Un procent de 40-50% din cuplurile aflate la prima căsătorie ajung la divorț, față de 60% din cuplurile aflate la a doua căsătorie, care și ele ajung în cele din urmă la divorț. Din păcate, statisticile arată la fel și pentru cei care se declară creștini. Pentru cei care participă cu regularitate la... | |
 | 19:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 19:00 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii | Antena Stars
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 19:00 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii | Antena Stars HD
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 19:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 19:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 19:00 |  | River Cottage în Australia | TV Paprika
Hugh Fearnley-Whittingstall, celebrul bucătar englez, personalitate din televiziune, autor culinar și susținător al cauzelor gastronomice și de mediu, și-a început experimentul cu mulți ani în urmă, sub egida durabilității și autosuficienței. S-a mutat pe o fermă din Dorset, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor, integrându-se în comunitatea locală nu doar pentru a-și împărtăși cunoștințele, ci și roadele gospodăriei autosuficiente. Hugh aduce acum acest experiment și mesajul durabilității și pe continentul sudic. Predă ștafeta colegului australian, bucătarul din Tasmania, Paul West, care trebuie să se confrunte cu noi provocări în timp ce încearcă să-și creeze propria gospodărie în apropierea pitorescului sat istoric, Central Tilba, pe malurile sudice ale statului New South Wales. | |
 | 19:00 |  | Telejurnal | TVR 1
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 19:00 |  | Telejurnal | TVR 1 HD
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 19:00 |  | TVRetro | TVR 3
Ulita spre Europa-2 ep.
”Uliţa spre Europa” este un sitcom ce abordează cu umor şi ironie, transformarea prin care trebuie să treacă populaţia rurală odată cu intrarea României în Uniunea Europeană.
Scena politicii dâmboviţeane este transformată în programe cu finanţare europeană cu ajutorul actorilor: Dan Condurache, Armand Calota, Marius Chivu, Şerban Georgevici, Cristina Moldoveanu, George Lungoci, Petre Lupu, Damian Oancea, Adriana Trandafir, Andrei Duban, Iulia Popescu, Mihai Alecsandrescu, Ioana Chirita, Eugenia Brenda.
Regizor de montaj: Gigi Ignat
Scenografie: Andi Ovanes Papazian, Roxana Lungoci
Scenariu: George Lungoci, Mihai Alecsandrescu
Regizor artistic: Vitalie Lupaşcu
Producător: George Lungoci, Mihai Alecsandrescu
Jurnalist Roxana Sandu
Producator Stefan Stanescu
(AP) |  |
 | 19:00 |  | ALB | TVR Iași
-NEGRU - reluare
Realizatori: Iulian Leca si Ovidiu Mihaiuc | |
 | 19:00 |  | Telejurnal | TVR International
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 19:00 |  | Telejurnal Moldova | TVR Moldova
Prezentator: Vadim Cheptănaru
Producători: Anastasia Ciuleacu, Mihaela Ursu
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
Transmisiune directă | |
 | 19:15 |  | 50/50 | Prima TV
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 19:15 |  | 50/50 | Prima TV HD
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 19:30 |  | Alfa Omega în obiectiv (R) | Alfa Omega TV
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,... | |
 | 19:40 |  | Jurnal Regional | TVR Tărgu Mureș
Sport *Meteo
Producători: Miron Costin, Claudiu Oros, Simona Boanta, Petronela Moraru, Vasile Braic, Claudia Zatreanu, Angela Precup | |
 | 19:55 |  | Art pass | TVR 3
Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător Miruna Moraru | |
 | 20:00 |  | La zi | A7TV
Talk-show axat pe subiectele la zi din mediul politic, economic și social. | |
 | 20:00 |  | Realităţi şi perspective | Alfa Omega TV
Realități și perspective este un talk-show cu invitați din diferite segmente ale societății care analizează evenimente, reportaje știri și realități cotidiene din România și din întreaga lume, comentate dintr-o perspectivă creștină. Emisiunea aduce în lumina Scripturii și o interpretare creștină... | |
 | 20:00 |  | News Pass | B1 TV
Talk show în care sunt analizate principalele știri ale zilei. Emisiune moderată de jurnalista Laura Chiriac. | |
 | 20:00 |  | News Pass | B1 TV HD
Talk show în care sunt analizate principalele știri ale zilei. Emisiune moderată de jurnalista Laura Chiriac. | |
 | 20:00 |  | Sens Național | Sens TV
Analize, discuții și concluzii despre cele mai importante evenimente din lume și din România. | |
 | 20:00 |  | Marcus Wareing: Provenţa | TV Paprika
Maestrul bucătar Marcus Wareing este în Provenţa şi descoperă secretele celor mai bune şi mai simple bucate franceze. El va face preparate simple şi ne va arăta trucuri ca bucatele noastre să aibă un aer provensal. | |
 | 20:00 |  | TV Retro | TVR 3
Olimpiada veseliei
„Olimpiada veseliei” este o emisiune de divertisment din arhivaTVR. Emisiunea este construită ca un fel de „olimpiadă” simbolică a bunei dispoziții: jocuri de scenă, improvizații, scenete sau momente muzicale.
Jurnalist Roxana Sandu
Producator Stefan Stanescu
Producător delegat Ştefan Stănescu | |
 | 20:30 |  | Chefi la cuțite | Antena 1
Trei chefi de top, aflați în competiție pentru a găsi următoarea generație de talente desăvârșite în domeniul culinar, jurizează cele mai gustoase și originale rețete, în timp ce își ascut cuțitele pentru o confruntare culinară de-a dreptul savuroasă. | |
 | 20:30 |  | Chefi la cuțite | Antena 1 HD
Trei chefi de top, aflați în competiție pentru a găsi următoarea generație de talente desăvârșite în domeniul culinar, jurizează cele mai gustoase și originale rețete, în timp ce își ascut cuțitele pentru o confruntare culinară de-a dreptul savuroasă. | |
 | 20:35 |  | Marcus Wareing: Provenţa | TV Paprika
Maestrul bucătar Marcus Wareing este în Provenţa şi descoperă secretele celor mai bune şi mai simple bucate franceze. El va face preparate simple şi ne va arăta trucuri ca bucatele noastre să aibă un aer provensal. | |
 | 21:00 |  | Iosif, visătorul | Alfa Omega TV
Există și astăzi familii rupte, asemănătoare cu cea a lui Iosif. Fie că este vorba de favoritism între copiii acestor familii, datorat poate faptului că fiii sunt din mame diferite care îi urăsc pe frații lor sau alte lucruri care declanșează disfuncționalitate în familie. Iosif și frații săi,... | |
 | 21:00 |  | Viaţa fără preaviz | Orizont TV
Emisiunea va avea mai mulţi invitaţi care vor discuta cele mai importante evenimente având un pronunţat caracter informativ. | |
 | 21:00 |  | Tom Cruise - trup şi suflet | TVR Cultural
Documentar (Tom Cruise: corps et ame, Franţa, 2020)
Regia: Regis Brochier
În 40 de ani de carieră, actorul american cu 3 premii Golden Globe pare să nu fi îmbătrânit deloc. De la Top Gun la saga Misiune imposibilă, surâsul său legendar domină industria filmelor blockbuster. A inspirat regizori de top, printre care Stanley Kubrick, Steven Spielberg, Oliver Stone, Francis Ford Coppola...
Deşi multă vreme a fost cel mai bine plătit actor de la Hollywood, Tom Cruise este totodată un om retras şi chinuit, a cărui viaţă intimă este urmărită îndeaproape de tabloide.
Redactor: Laura Bălan
(AP) |  |
 | 21:00 |  | ARHIVA locala | TVR Tărgu Mureș
*Cuvantul care zideste / CultArt / Memoria Tiparului / Tableta de sanatate / Din zestrea Ardealului / Cantec si Poveste | |
 | 21:05 |  | Câştigă România! | TVR 2
Români din toate colturile tării, pasionati si bine pregătiti, intră în competitie pentru a demonstra cât de mult contează educatia si cunostintele.
Un format original, cu miză culturală șsi ritm alert, „Câstigă România!” rămâne programul care dovedeste că educatia șsi spiritul competitiv pot fi, în acelasi timp, spectacol șsi inspiratie.
Producători: Diana Pascal, Vanda Liche
Quiz manager Cătălina Filip
Prezintă Virgil Ianţu | |
 | 21:05 |  | Câştigă România! | TVR 2 HD

 | 21:10 |  | Gino în vacanţă cu familia | TV Paprika
Gino D'Acampo își vizitează din nou iubita țară, dar de data aceasta vine cu el și familia, pentru a descoperi împreună comorile ascunse din Sardinia și tot ce e mai bun în sudul Italiei. Gino vrea ca bambini săi, crescuți în Anglia, să-și descopere rădăcinile italiene. Ei călătoresc din insula Sardinia până în orașul natal al lui Gino, Napoli, în timp ce se cufundă în sentimentul italian al vieții, iar Gino gătește unele dintre rețetele sale familiale preferate. | |
 | 21:40 |  | James Martin: Aventură în Spania | TV Paprika
Bucătarul călător James Martin se aruncă entuziasmat într-o explorare aprofundată a unui loc puțin cunoscut de el, Spania: încearcă să cunoască istoria și cultura diverselor regiuni ale țării prin gastronomie. Are parte de o aventură neegalată: călătoria cu douăzeci de destinații începe în San Sebastian, de unde călătorește în sens invers acelor de ceasornic, prin peisaje de o diversitate uluitoare până la Girona, pentru a gusta ingredientele de neratat și mâncărurile tradiționale care fac din Spania unul dintre cele mai interesante locuri din lumea gastronomiei. | |
 | 21:50 |  | Memoria tiparului | TVR 3
Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhivă, fotografii vechi şi dramatizări.
Producător Angela Precup | |
 | 22:00 |  | BookMedia | A7TV
Prin intermediul emisiunii se încurajează cititul și se recomandă cele mai bune titluri. | |
 | 22:00 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii | Antena International
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 22:00 |  | Mireasa - Capriciile Iubirii | Antena International HD
Mireasa | Capriciile Iubirii este emisiunea în care sunt dezbătute cele mai controversate subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia au fost sau nu în casă. Emisiunea încercă să îi ajute pe concurenți să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție. | |
 | 22:00 |  | Focus | Prima TV
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 22:00 |  | Focus | Prima TV HD
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 22:00 |  | România construită | TVR 1
Episodul 4: Statul
Secolul al XIX-lea a însemat pentru Principatele Române trecerea de la dominaţia otomană, presărată cu intervenTii ruseşti, la independență. În timp ce Principatele aveau acest traseu, în Transilvania pătrundea deja industrializarea. Dualismul austro-ungar se regăsește și în spațiul construit al Transilvaniei, disputele dintre cele două „capete” ale imperiului afectând dezvoltarea infrastructurii. Dincoace de Carpaţi, eliberarea Dunării de sub controlul Rusiei şi al Imperiului otoman deschidea noi oportunităţi. Redactor Mariana Ioniţă
Imaginea Dinu Mărgărint şi Andrei Ţoneş. Un serial de Alexandru Munteanu
Redactor Mariana Ioniţă
Imaginea Dinu Mărgărint şi Andrei Ţoneş
Un serial de Alexandru Munteanu | |
 | 22:00 |  | România construită | TVR 1 HD

 | 22:00 |  | Garantat 100% | TVR Moldova
Sezon nou
Talk-show cultural
Moderator si realizator: Cătălin Ştefănescu
Producător: Adrian Ionică | |
 | 22:40 |  | Aventurile lui James Martin în Marea Britanie | TV Paprika
"Inspirat de aventurile sale în Franța, maestrul bucătar James Martin își continuă circuitul gastronomic, următoarea stație a acestuia fiind Statele Unite ale Americii.
În timp ce trece în revistă cele mai captivante, surprinzătoare, diverse și minunate bucate care întrec orice imaginație, James încearcă să pătrundă în adâncul spiritului țării. În acest serial, James evocă paleta surprinzătoare și seducătoare a culturii culinare americane, în timp ce prepară versiunile proprii ale mâncărurilor clasice – mai întâi pe drum, apoi acasă, în bucătăria sa din Anglia." | |
La noapte  | 23:00 |  | Spune-mi CUM! (R) | A7TV
Spune-mi CUM! aduce în lumina reflectoarelor cele mai impresionante povești de viață din România. | |
 | 23:00 |  | Joni și prietenii | Alfa Omega TV
Joni și Prietenii - are ca baza adevărul biblic și temelia lui Isus Hristos, cu scopul de a comunica Evanghelia lui Hristos și de a echipa bisericile din întreaga lume sa evanghelizeze si sa ajute persoanele afectate de un handicap. Programul va prezinta marturiile si povestile de viata ale unor credinciosi... | |
 | 23:00 |  | 50/50 | Prima TV
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 23:00 |  | 50/50 | Prima TV HD
Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50. | |
 | 23:00 |  | Telejurnal | TVR 1
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 23:00 |  | Telejurnal | TVR 1 HD
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 23:00 |  | Garantat 100% (R) | TVR International
Invitat Mario Cristian Scurtu, elev la Liceul Ecaterian Teodoroiul din Târgu Jiu, multiplu olimpic, recent admis cu bursă integrală la Universitatea Harvard, din SUA
Moderator şi realizator Cătălin Ştefănescu
Producător Adrian Ionică
(Reluare) | |
 | 23:30 |  | Astăzi cu Dumnezeu | Alfa Omega TV
Biblia prinde viata pe micul ecran prin interpretari dramatice ale mesajelor Evangheliei. Seria Astazi cu Dumnezeu va prezinta intr-un mod captivant povestiri din Evanghelia dupa Matei, Ioan si Faptele Apostolilor. Randy Weiss este ghidul dumnevoastra in aceasta expeditie in Tara Sfanta. De-a lungul calatoriei puteti... | |
 | 23:30 |  | Exclusiv VIP | Prima TV
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 23:30 |  | Exclusiv VIP | Prima TV HD
Lumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare! | |
 | 23:30 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 23:30 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 23:35 |  | Magazin Deutsche Welle (R) | TVR 2
Azi despre mâine (TOMORROW TODAY-Magazin ştiinţific, Germania, 2024)-R
Fascinanta lume a ştiinţei, în special misiunile spaţiale care dezvăluie tot mai multe dintre secretele Universului, constituie subiectele programului-magazin Azi despre mâine.
Episodul 201 | |
 | 23:35 |  | Magazin Deutsche Welle (R) | TVR 2 HD
Azi despre mâine (TOMORROW TODAY-Magazin ştiinţific, Germania, 2024)-R
Fascinanta lume a ştiinţei, în special misiunile spaţiale care dezvăluie tot mai multe dintre secretele Universului, constituie subiectele programului-magazin Azi despre mâine.
Episodul 201 | |
 | 23:40 |  | Campionatul deserturilor | TV Paprika
În emisiunea distractivă și captivantă, ne propunem să-l găsim pe cel mai bun cofetar amator din Marea Britanie. Membrii juriului, printre care Mary Berry și maestrul cofetar Paul Hollywood, dau celor 12 cofetari entuziaști teme prin care aceștia își pot etala diferite abilități, iar telespectatorii vor putea cunoaște știința artei cofetarilor plină de provocări. Concurenții depun toate eforturile ca să facă față celor mai înspăimântătoare provocări, ca să captiveze juriul, în timp ce se luptă pentru a ajunge în finală și pentru a câștiga titlul de maestru cofetar. | |
 | 00:00 |  | Alfa Omega în obiectiv | Alfa Omega TV
Programul „Alfa Omega în Obiectiv” este o emisiune informativă și oferă telespectatorilor o incursiune în culisele televiziunii. În fiecare săptămână sunt prezentate interviuri cu telespectatori ai canalului Alfa Omega TV, precum și secvențe din evenimentele la care Alfa Omega TV a fost partener media,... | |
 | 00:00 |  | Observator | Antena 1
Cupluri ce au relaţii de lungă durată, însă nu au decis încă să facă marele pas îşi vor putea testa relaţia prin intermediul acestui reality-show şi vor afla astfel dacă cel/cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor. | |
 | 00:00 |  | Observator | Antena 1 HD
Cupluri ce au relaţii de lungă durată, însă nu au decis încă să facă marele pas îşi vor putea testa relaţia prin intermediul acestui reality-show şi vor afla astfel dacă cel/cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor. | |
 | 00:00 |  | Bună, România! (R) | B1 TV
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească. | |
 | 00:00 |  | Bună, România! (R) | B1 TV HD
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir dezbat principalele subiecte ale zilei, într-un stil personal, emisiunea oferind o perspectivă satirică asupra evenimentelor de pe scena politică, dar și din societatea românească. | |
 | 00:00 |  | Timpurile actuale | Nasul TV
Timpurile Actuale este o emisiune în care puteţi vedea cazuri reale, persoane care au trecut prin probleme, dezamăgite, cu o viată la pământ, dar cu ajutorul credinţei lor în Dumnezeu, au învins, au cucerit.
De asemenea pe parcursul emisiunii, veţi beneficia şi de o rugăciune în favoarea dumneavoastră. | |
 | 00:00 |  | Sens Național | Sens TV
Analize, discuții și concluzii despre cele mai importante evenimente din lume și din România. | |
 | 00:00 |  | Se întâmplă acum (R) | TVR Tărgu Mureș
* Este analiza situaţiei economice cu impactul ei social. Este dezbaterea subiectelor fierbinţi ale zilei. Este dialogul necenzurat prin care românii sunt ascultaţi de televiziunea lor naţională. Este emisiunea celor mulţi, la care cei care intră în direct devin reporterii, redactorii şi invitaţii unui talk show… pe bune! Un brand lansat de TVR acum 23 de ani revine în casele românilor, la ei acasă… la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII!
Moderator Tudor Barbu
Producător Miruna Moraru
(Reluare) | |
 | 00:30 |  | Vieţi în lumină | Alfa Omega TV
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de... | |
 | 01:00 |  | Hairy Bikers: Preparate ca la mama acasă | TV Paprika
De data aceasta, motocicliștii înfometați prezintă telespectatorilor bucate ușoare, dar sățioase și pline de plăceri „păcătoase”. Acestea sunt mâncăruri adevărate „de suflet” – indiferent că e vorba despre gusturile familiare ale petrecerilor cu prietenii sau familia, sau despre bucatele populare servite în baruri. | |
 | 01:00 |  | Tableta de sănătate (R) | TVR 3
Studioul teritorial Timişoara
Teme medicale de interes şi invitaţi interesanţi. Nu ne scapă nici o informaţie de ultimă oră şi nu ne este frică să abordăm subiecte pe probleme medicale dintre cele mai controversate!
Producător Veronica Mihoc
(Reluare) | |
 | 01:30 |  | Happy Café | Antena International
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el. | |
 | 01:30 |  | Happy Café | Antena International HD
Un format info-educativ fresh, care va aborda subiecte noi, atipice şi deopotrivă inspiraţionale, cu specialişti din diverse domenii de interes. Lor li se vor alătura zilnic invitaţi din showbiz-ul românesc şi nu numai, care vor vorbi sincer şi deschis despre succes şi drumul până la el. | |
 | 01:55 |  | Art pass | TVR 3
Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător Miruna Moraru | |
 | 01:55 |  | Art pass | TVR Tărgu Mureș
* Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător Miruna Moraru | |
 | 02:00 |  | Realităţi şi perspective | Alfa Omega TV
Realități și perspective este un talk-show cu invitați din diferite segmente ale societății care analizează evenimente, reportaje știri și realități cotidiene din România și din întreaga lume, comentate dintr-o perspectivă creștină. Emisiunea aduce în lumina Scripturii și o interpretare creștină... | |
 | 02:00 |  | News Podcast | Sens TV
Podcast cu Sorin Manea și Oreste Teodorescu, un concept bazat pe opinii despre evenimente recente din realitatea de zi cu zi. | |
 | 02:00 |  | Pur şi simplu Raymond | TV Paprika
De data aceasta, Raymond Blanc dezvăluie secretele mâncărurilor sale preferate într-un serial cu accente personale și noutăți și ne arată rețete nou-nouțe care i-au atras atenția ca expert. Putem observa pasiunea lui pentru produsele proaspete în timp ce vizitează grădinile sale imense și îi invită pe cei mai celebri bucătari ai țării să-și împărtășească rețetele cu spectatorii. | |
 | 02:00 |  | TV Retro (R) | TVR 3
Olimpiada veseliei
Jurnalist Roxana Sandu
Producator Stefan Stanescu
(Reluare) | |
 | 02:00 |  | La sfatul popular (R) | TVR Tărgu Mureș
* Cine are pe telefon Skype, Zoom sau TiK ToK...ATENŢIE! Căutaţi emisiunea asta! Viaţa unei comune sau a unui oraş pusă în lumina unei noi abordări, unice în peisajul media: ce are, ce face, ce pierde şi ce câştigă omul trăind în locul în care trăieşte! Modernizarea drumurilor, abandonul şcolar, folclor şi tradiţii păstrate, locurile de muncă pierdute şi plecarea în bejania ”diasporei”, şcoli cu wc-ul în fundul curţii şi proiecte de investiţii aducătoare de pâine pe masa românului... talente nedescoperite şi valori recunoscute de toţi. Primarul, locanicii, oamenii de afaceri, preotul sau dascălul din sat, din oraşș... din capitala ţării, toţi vor fi în direct la TVR 3, televiziunea care UNEŞTE ROMÂNII LA SFATUL POPULAR!
Producător Ştefan Stănescu
(Reluare) | |
 | 02:30 |  | Pescar hoinar (R) | TVR International
Pescuit de primăvară...
Vă invităm într-o nouă expediţie marca „Pescar hoinar”... de data aceasta pe două ape diferite... călătoria începe pe o amenajare cochetă, nu departe de București, unde Alex a pescuit, din caiac, în căutarea bibanilor. Pe o vreme nu tocmai potrivită pentru pescuit, cu apă rece şi luminozitate mare, Alex, împreună cu Radu, operatorul hoinar s-au bucurat de driluri frumoase cu bibani sănătoşi, iar la finalul zilei au pregătit o reţetă gustoasă, după ce au cules câteva ciuperci şi urzici. Expediţia a continuat pe canalul cu apă caldă de la Cernavodă, unde, pescarul hoinar a pescuit la spinning... şalăiaşi, o plătică frumoasă şi un avat i-au dat bineţe şi s-au întors în siguranţă în apă. Ca de obicei, Salmo, acum membru cu drepturi depline al echipei pescarilor hoinari a fost prezent şi s-a bucurat de fiecare etapă a călătoriei. Aventuri... aventuri... momente şi momente-pe scurt, încă o poveste cu şi despre pescuit şi amintiri de neuitat.
Prezintă Alex Bucur
Producător şi realizator Ligia Baboş
(Reluare) | |
 | 02:50 |  | E vremea ta! (R) | TVR 2
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
(Reluare) | |
 | 02:50 |  | E vremea ta! (R) | TVR 2 HD

 | 02:55 |  | River Cottage în Australia | TV Paprika
Hugh Fearnley-Whittingstall, celebrul bucătar englez, personalitate din televiziune, autor culinar și susținător al cauzelor gastronomice și de mediu, și-a început experimentul cu mulți ani în urmă, sub egida durabilității și autosuficienței. S-a mutat pe o fermă din Dorset, s-a apucat de agricultură și creșterea animalelor, integrându-se în comunitatea locală nu doar pentru a-și împărtăși cunoștințele, ci și roadele gospodăriei autosuficiente. Hugh aduce acum acest experiment și mesajul durabilității și pe continentul sudic. Predă ștafeta colegului australian, bucătarul din Tasmania, Paul West, care trebuie să se confrunte cu noi provocări în timp ce încearcă să-și creeze propria gospodărie în apropierea pitorescului sat istoric, Central Tilba, pe malurile sudice ale statului New South Wales. | |
 | 03:00 |  | Telejurnal (R) | TVR International
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 03:05 |  | Telejurnal (R) | TVR 1
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 03:05 |  | Telejurnal (R) | TVR 1 HD
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 03:05 |  | Levintza prezintă (R) | TVR 2
In cel de-al treilea sezon al emisiunii LEVINTZA PREZINTA, de la TVR2, doamna Doina Levintza, creatoare si realizatoare celebra de costume, prezinta o emisiune dedicata celor mai creativi designeri, tendintelor, istoriei si meseriilor modei.
Emisiunea este o incursiune in culisele modei, cu colectii pline de creativitate, portrete de designer si manechine, tendinte si istoria modei.
“Levintza prezinta” este singura emisiune de moda din Romania, un spatiu video dedicat celor mai importante si creative colectii, saptamanilor modei de la Paris, Londra, New York sau Milano. Vizionare placuta!
Prezentator: Doina Levintza
Producator: Cristina Oancea
Coproducție TVR-SC Levintza costume designer SRL
(Reluare) | |
 | 03:05 |  | Levintza prezintă (R) | TVR 2 HD

 | 03:30 |  | Hello Chef | Antena 1
Hello Chef, emisiunea de cooking prezentată de Chef Roxana Blenche, revine cu noi rețete delicioase și spectaculoase, alături de o vedetă gata să își demonstreze talentele culinare. Preparatele apetisante și discuțiile savuroase vin la pachet cu ponturi și informații utile în bucătărie. | |
 | 03:30 |  | Hello Chef | Antena 1 HD
Hello Chef, emisiunea de cooking prezentată de Chef Roxana Blenche, revine cu noi rețete delicioase și spectaculoase, alături de o vedetă gata să își demonstreze talentele culinare. Preparatele apetisante și discuțiile savuroase vin la pachet cu ponturi și informații utile în bucătărie. | |
 | 03:30 |  | Ochii din umbră (R) | Kanal D2
Emisiunea “Ochii din umbra” scoate la iveala fata nevăzută a oamenilor și îi arată aşa cum sunt, cu bune şi cu rele. Cu ajutorul unui detectiv particular, vedeta Kanal D supraveghează și investighează îndeaproape o nouă serie de cazuri interesante. "Sunt situații care vă vor ţine cu sufletul la gură, cazuri incitante ce merită urmărite. Mulțumesc dumneavoastră, telespectatorilor noștri fideli, pentru că ne-ați fost alături de la început și datorită vouă am ajuns la sezonul cinci al emisiunii <>" – mărturisește Ernest.
De multe ori suntem prieteni cu cineva, pe care îl credem într-un fel, iar într-o situație de criză ne dam seama ca persoana respectiva nu a făcut decât sa ne amăgească. Specialiștii noștri consideră ca e mai bine sa afli adevărul, chiar dacă e dureros, decât să trăiești într-o minciună.
Prin montarea camerelor ascunse supravegherea va putea să scoată la iveala tot felul de secrete bine păzite de unii oameni. Detectivul particular va fi scos în fata și devine el însuși un personaj, care va încerca sa explice oamenilor ce înseamna un filaj și cum se poate face acesta. Evident, unele informații nu vor putea fi făcute publice, din motive obiective. |  |
 | 03:30 |  | Ochii din umbră (R) | Kanal D2 HD

 | 03:30 |  | Cronici Mediteraneene | TVR 2
Documentar (Chroniques mediterranéennes-Franţa, 2015)
Seria prezintă patrimoniul unic al zonei arcului mediteranean (Provenţa-Alpi-Coasta de Azur): situri excepţionale, localităţi, oameni deosebiţi. Ghid ne este Carine Aigon.
Ep.2:Luberon-ocnele de ocru
Timp de aproape două secole, extragerea argilelor pentru fabricarea ocrului a deschis calea unei industrii înfloritoare. Patrimoniu preţios, Parcul Natural Regional din Luberon şi «Colectivul Gestionarilor Siturilor de Ocru» ocrotesc o istorie şi un meşteşug. | |
 | 03:30 |  | Cronici Mediteraneene | TVR 2 HD

 | 03:40 |  | News Pass (R) | B1 TV
Talk show în care sunt analizate principalele știri ale zilei. Emisiune moderată de jurnalista Laura Chiriac. | |
 | 03:40 |  | News Pass (R) | B1 TV HD
Talk show în care sunt analizate principalele știri ale zilei. Emisiune moderată de jurnalista Laura Chiriac. | |
 | 03:50 |  | Memoria tiparului | TVR 3
Studioul teritorial Tg.Mureş
Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhiva, fotografii vechi și dramatizări.
Producător Angela Precup | |
 | 03:50 |  | Memoria tiparului | TVR Tărgu Mureș
* Studioul teritorial Tg.Mureş
* Revista presei vechi prezintă, prin tema fiecărei ediții, realitatea din România interbelică, surprinsă prin intermediul fragmentelor extrase din ziarele centrale, regionale sau locale ale epocii, și ilustrate vizual prin imagini de arhiva, fotografii vechi și dramatizări.
Producător Angela Precup | |
 | 03:55 |  | Marcus Wareing: Provenţa | TV Paprika
Maestrul bucătar Marcus Wareing este în Provenţa şi descoperă secretele celor mai bune şi mai simple bucate franceze. El va face preparate simple şi ne va arăta trucuri ca bucatele noastre să aibă un aer provensal. | |
 | 04:00 |  | InTouch (cu Charles Stanley) | Alfa Omega TV
Dr. Charles F. Stanley a fost pastor al First Baptist Church din Atlanta și fondator al InTouch Ministries. A dovedit o sensibilitate deosebită privind nevoia oamenilor de învățătură practică pentru fiecare zi. În mesajele lui a abordat teme precum: finanțe, crize personale, emoții sau relații.... | |
 | 04:00 |  | Documentar 360° Geo (R) | TVR 2
Brazilia-viaţă de pescari (Brésil, une vie de pêcheurs, Franţa-Germania, 2024)
Regia: Carlos Portella Nunes
Paradis insular cu plaje care-ţi taie răsuflarea, în Florianopolis este perpetuată în fiecare iarnă o tradiţie ancestrală: pescuitul de chefal-în portugheză, pesce de tainha. Acest peşte este emblematic pentru pescarii şi locuitorii capitalei statului Santa Catarina, din sudul Braziliei. Din păcate, vremurile sunt tot mai grele pentru profesioniştii din domeniul maritim, fiindcă peştii sunt tot mai rari. În pofida acestor dificultăţi, ei visează să realizeze o captură record.
(Reluare) | |
 | 04:00 |  | Documentar 360° Geo (R) | TVR 2 HD

 | 04:00 |  | Toţi împreună (R) | TVR 3
Emisiune în limba germană Studioul teritorial Timişoara (55’)
Producător Daniel Spătaru
Magazin interetnic în limbile minorităţilor Studioul teritorial Cluj
Alte minorităţi/ Cluj (55’)
Producător Lavinia Dandoci
(Reluare) | |
 | 04:00 |  | Toţi împreună (R) | TVR Tărgu Mureș
*Emisiune în limba germană *Studioul teritorial Timişoara (55’)
Producător Daniel Spătaru
* Magazin interetnic în limbile minorităţilor *Studioul teritorial Cluj
* Alte minorităţi/ Cluj (55’)
Producător Lavinia Dandoci
(Reluare) | |
 | 04:15 |  | Furnicuțele (R) | Antena 1
Formatul o va avea la cârmă pe una dintre cele mai cunoscute realizatoare din țară, Denise Rifai și pe două personaje extrem de curioase, pline de veselie și stare de bine – furnicuțele Scamă și Blană! Cele două vor deveni vocea oamenilor de acasă, adresând întrebări pe care, cu siguranță, cei care vor urmări le au, dar pe care nu au ocazia să le adreseze. Vor fi invitați din domenii diverse, de la politică la muzică, de la actorie la specialiști din domeniul media, de la antreprenori la creatori de conținut sau de la sportivi la comedianți. Toți vor avea parte de surprize la fiecare pas: fie că este vorba despre întrebări din carieră, fie că în platou vor apărea oameni din viața lor, fie că vor fi supuși unor provocări pline de umor... și stare de bine! | |
 | 04:15 |  | Furnicuțele (R) | Antena 1 HD

 | 04:30 |  | Ştiri | Antena International
Vă sunt prezentate informaţii de ultimă oră, interne şi internaţionale, din mediul politic, economic, social, cultural-media, sport şi nu numai. | |
 | 04:30 |  | Ştiri | Antena International HD
Vă sunt prezentate informaţii de ultimă oră, interne şi internaţionale, din mediul politic, economic, social, cultural-media, sport şi nu numai. | |
 | 04:30 |  | Știrile Antena Stars (R) | Antena Stars
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars. | |
 | 04:30 |  | Știrile Antena Stars (R) | Antena Stars HD
Live-uri de la principalele evenimente mondene, dar şi de la cele mai importante evenimente din viaţa vedetelor, intervenţii în direct cu specialişti din diverse domenii, breaking news-uri din lumea mondenă, dar şi dezbateri în direct, alături de diverşi invitaţi, toate acestea se vor regăsi în buletinele de Ştiri Antena Stars. | |
 | 04:30 |  | Marcus Wareing: Provenţa | TV Paprika
Maestrul bucătar Marcus Wareing este în Provenţa şi descoperă secretele celor mai bune şi mai simple bucate franceze. El va face preparate simple şi ne va arăta trucuri ca bucatele noastre să aibă un aer provensal. | |
 | 05:00 |  | Vieţi în lumină (R) | Alfa Omega TV
Vieți în lumină este o serie de mărturii ale unor oameni care au experimentat puterea lui Dumnezeu în viețile lor. Unii dintre ei au avut parte de mântuire, vindecare supranaturală, alții au fost eliberați de diferite vicii sau au primit răspuns la o situație care părea imposibil de rezolvat din punct de... | |
 | 05:00 |  | Ştiri Naţional TV (R) | National TV
Jurnalele Naţional TV beneficiază de studioul modern, excelent echipat, şi de suportul unor echipe de reporteri şi redactori acoperind geografic întreaga ţară. Contactele externe, jurnalistice, permit o bună acoperire a evenimentelor internaţionale, sociale, politice, economice sau sportive. | |
 | 05:00 |  | Batem palma? (R) | PRO TV
PRO TV prezintă un format care testează norocul și intuiția concurenților. Emisiunea Batem Palma? îl are ca prezentator pe îndrăgitul om de televiziune, Cosmin Seleși. Scopul fiecărei ediții este ca un concurent să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs 24 de cutii misterioase existente în joc. Sumele variază și în funcție de prestația concurentului pe parcusul showului. Un alt element surpriză este banca. Parcursul unui concurent se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și acceptă una dintre ofertele băncii. | |
 | 05:00 |  | Batem palma? (R) | PRO TV HD

 | 05:00 |  | Classy Jukebox (R) | TVR Cultural
Este un tonomat de fragmente muzicale, care va oferi telespectatorilor o selecție eclectică de genuri (simfonic, jazz, fusion, indie, operă etc) selectate din concerte, arii celebre, videoclipuri, cu rolul de a ne aminti sau învăța partituri care au scris istoria muzicii.
Producător: Valentina Ionescu
(Reluare) | |
 | 05:00 |  | Telejurnal Moldova | TVR Moldova
Prezentator: Vadim Cheptănaru
Producători: Anastasia Ciuleacu, Mihaela Ursu
ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
(Reluare) | |
 | 05:05 |  | Gino în vacanţă cu familia | TV Paprika
Gino D'Acampo își vizitează din nou iubita țară, dar de data aceasta vine cu el și familia, pentru a descoperi împreună comorile ascunse din Sardinia și tot ce e mai bun în sudul Italiei. Gino vrea ca bambini săi, crescuți în Anglia, să-și descopere rădăcinile italiene. Ei călătoresc din insula Sardinia până în orașul natal al lui Gino, Napoli, în timp ce se cufundă în sentimentul italian al vieții, iar Gino gătește unele dintre rețetele sale familiale preferate. | |
 | 05:45 |  | România... în bucate (R) | TVR 2
TVR Timişoara
Sarea în bucate
Emisiune realizată de TVR Timişoara
Prezentator: Dan Liuţ
Producător: Florin Mihoc
Producator: Alice Saceanu
(Reluare) | |
 | 05:45 |  | România... în bucate (R) | TVR 2 HD
TVR Timişoara
Sarea în bucate
Emisiune realizată de TVR Timişoara
Prezentator: Dan Liuţ
Producător: Florin Mihoc
Producator: Alice Saceanu
(Reluare) | |
 | 05:55 |  | Art pass | TVR 3
Emisiune dedicată vieţii culturale externe; sunt prezentate expoziţii, concerte, spectacole, muzee, festivaluri, tradiţii, urbanism şi alte subiecte legate de zona culturală internaţională.
Producător Miruna Moraru | |
 | 05:55 |  | Maşina timpului | TVR Tărgu Mureș
*Studioul teritorial Iaşi
* Aniversări, comemorări, evenimente care au rămas în memoria colectivă au, pentru fiecare dintre noi, o semnificație aparte. “Mașina timpului” vă prezintă detalii mai puțin cunoscute, anecdotice pe alocuri, dar și fragmente din marile opere muzicale, citate care au făcut istorie sau interpretări subiective ale unor fapte din trecut.
Producător Daniel Trofin | |
 | 06:00 |  | La început, Dumnezeu | Alfa Omega TV
Haideți să începem ziua cu o doză proaspătă de învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu! Ionel Pintilei ne explică pasaje din Scriptură și ne motivează să rămânem conectați la Dumnezeu în fiecare zi.... | |
 | 06:00 |  | Observator | Antena 1
Ştiri, reportaje, anchete, informaţii utile şi de ultimă oră. Fii observator! | |
 | 06:00 |  | Viaţa Fără Filtru (R) | Antena Stars
Viaţa fără filtru, tratează într-o cheie unică noi poveşti de viaţă spectaculoase, realităţi româneşti de actualitate, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. Echipa emisiunii continuă să exploreze contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase, prezentând portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii. | |
 | 06:00 |  | Viaţa Fără Filtru (R) | Antena Stars HD
Viaţa fără filtru, tratează într-o cheie unică noi poveşti de viaţă spectaculoase, realităţi româneşti de actualitate, ştiri mondene, evenimente culturale şi investigaţii. Echipa emisiunii continuă să exploreze contrastele, deopotrivă reuşitele şi căderile spectaculoase, prezentând portrete excepţionale, care au inspirat şi continuă să inspire românii. | |
 | 06:00 |  | Albumul Naţional | National TV
Singura emisiune despre folclorul românesc autentic ce poate fi urmărită la o televiziune comercială este prezentată de doi interpreţi populari extrem de cunoscuţi - Cornelia şi Lupu Rednic. Programul are, în fiecare ediţie, invitaţi la fel de populari printre iubitorii de folclor precum prezentatorii, invitaţi care vin din toate zonele ţării pentru a aduce în faţa telespectatorilor obiceiurile, tradiţiile, cântul şi portul specifice regiunii lor.
Albumul Naţional este o pledoarie pentru cântecul şi arta populară autentice, aducând telespectatorul mai aproape de valorile neamului făcându-l totodată să descopere ori să redescopere tradiţiile, istoria şi cântul autentic din zona din care el însuşi provine. | |
 | 06:00 |  | Focus (R) | Prima TV
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 06:00 |  | Focus (R) | Prima TV HD
Emisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate. | |
 | 06:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 06:00 |  | Ştirile Pro Tv | PRO TV HD
Știri de ultimă oră din țară și externe. Urmărește transmisiuni live, breaking news, reportaje și anchete. | |
 | 06:00 |  | Pur şi simplu Raymond | TV Paprika
De data aceasta, Raymond Blanc dezvăluie secretele mâncărurilor sale preferate într-un serial cu accente personale și noutăți și ne arată rețete nou-nouțe care i-au atras atenția ca expert. Putem observa pasiunea lui pentru produsele proaspete în timp ce vizitează grădinile sale imense și îi invită pe cei mai celebri bucătari ai țării să-și împărtășească rețetele cu spectatorii. | |
 | 06:00 |  | Telejurnal (R) | TVR 1
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 06:00 |  | Telejurnal (R) | TVR 1 HD
Află ce s-a întâmplat relevant pentru viaţa ta, în ţară şi în lume, de la Telejurnal. În fiecare zi, pe TVR 1, la ora 14:00 şi seara, de la ora 20.00, Telejurnalul îţi oferă un pachet informativ complet, care conţine ştiri, analize şi dezbateri. | |
 | 06:10 |  | E vremea ta! (R) | TVR 2
E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.
Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu
Responsabil realizare program: Cristina Dănilă
Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu
(Reluare) | |
 | 06:10 |  | E vremea ta! (R) | TVR 2 HD

 | 06:15 |  | Un dar pentru tine | Alfa Omega TV
„Un dar pentru tine” este o serie de programe de tip consiliere. De-a lungul timpului am primit sute de întrebări pe teme legate de mântuire, relații, probleme spirituale sau emoționale, și prin această emisiune ne propunem să răspundem întrebărilor și să oferim telespectatorilor sfaturi cu bază... | |
 | 06:25 |  | Promisiuni pentru fiecare zi | Alfa Omega TV
Acest program devotional se bazează pe învățăturile oferite de Joyce Meyer în cartea cu același nume. Ea oferă învățături practice ale Bibliei, iar prin acest devotional ne-am dorit să transmit în format audio-video textele prezentate în carte. Emisiunea cuprinde 365 de episoade scurte, de 2-3 minute,... | |
 | 06:25 |  | Generaţia Fit | TVR 2
Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă.
Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă.
Producător: Iulia Popescu
Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness | |
 | 06:25 |  | Generaţia Fit | TVR 2 HD

 | 06:30 |  | Realităţi şi perspective (R) | Alfa Omega TV

|