Program TV: Marti, 21.10.2014 | Viasat Nature | | | | | | | | | | Acum la TV |
Adauga in favorite pe pozitia: | | 1 | | 2 | | 3 |
| 07:00 | | Animale nonstop
Acest serial este unul fascinant care prezintă o mică parte din lumea animalelor sălbatice şi domestice care au nevoie disperată de ajutor. Deşi se spune că englezii sunt mari iubitori de animale, totuşi statisticile nu arată la fel. În fiecare an, în Marea Britanie, mii de animale sălbatice, dar şi animale de companie, cad victime abuzurilor, relelor tratamente şi neglijenţei. Serialul îi prezintă într-un ritm alert pe cei care se dedică efortului de salvare, zi de zi cu aceeaşi consecvenţă. Echipa îi însoţeşte, aşadar, pe inspectorii RSPCA în lupta lor împotriva cruzimii aplicate pe nedrept animalelor. Ajungem să cunoaştem locurile în care aceste animale bolnave sau rănite sunt îngrijite, dar şi pe cei care îşi asumă răspunderea de a le adopta. Veţi vedea echipe de specialişti care luptă împotriva comerţului ilegal cu animale din specii pe cale de dispariţie şi o serie de vietăţi uimitoare, de la foci şi balene, la păsări rare, sau alţi vizitatori obişnuiţi, cum ar fi bursucul sau ariciul. De asemenea, aveţi ocazia să cunoaşteţi la faţa locului o parte dintre cei zece milioane de posesori de animale de companie, fie că deţin pisici, câini, iepuri, hamsteri sau şerpi.
| |
| 08:25 | | Salvarea pinguinilor
Vin din ce în ce mai mulţi pui de pinguini, iar unii nu reuşesc să supravieţuiască prea mult, din păcate. Alţii însă îşi revin foarte bine şi sunt trimişi să ţină o cură de slăbire. Vin din ce în ce mai mulţi pui de pinguini, iar unii nu reuşesc să supravieţuiască prea mult, din păcate. Alţii însă îşi revin foarte bine şi sunt trimişi să ţină o cură de slăbire. Pinguinul african luptă pentru supravieţuirea sa şi, în acest context, prezentatoarea Michaela Strachan, o luptătoare entuziastă pentru conservarea speciilor, se află în misiune pentru a-i ajuta. Sunt 10 ani de când Michaela locuieşte la Cape Town în Africa de Sud, iar pinguinii din peninsulă şi-au făcut loc în inima ei. De această dată ea se va alătura organizaţiei FASCPZC Fundaţiei Africii de Sud pentru Conservarea Păsărilor din Zonele Costiere pentru a lua parte la cea mai amplă acţiune de salvare a păsărilor din Africa de Sud. În fiecare an FASCPZC organizează salvarea a sute de pui de pinguini ai căror părinţi nu i-au mai putut hrăni datorită condiţiilor vitrege de mediu. Fiind cea mai nouă activistă care s-a alăturat echipei inimoase a organizaţiei FASCPZC, Michaela află de ce numărul pinguinilor a scăzut dramatic şi ce poate fi făcut pentru salvarea lor. Timp de şase săptămâni extrem de aglomerate toţi activiştii au muncit pe rupte ca să reuşească să salveze 500 de pui de pinguini care au mare nevoie de îngrijire şi trebuie să înveţe să supravieţuiască pentru a putea fi eliberaţi ulterior în sălbăticie.
| |
| 09:45 | | Patrula canină
Echipa canină Christchurch Delta formată din Lyal şi Brock prind un agresor violent după o intrare prin efracţie, iar Diesel, un câine detector de la MPI, este trimis să vâneze şerpi. (S5, Ep1) Echipa canină Christchurch Delta formată din Lyal şi Brock prind un agresor violent după o intrare prin efracţie, iar Diesel, un câine detector de la MPI, este trimis să vâneze şerpi. Acest serial revine cu personajele noastre preferate: echipa canină de la Închisoarea Waikeria, cu instructorul Maurice şi câinele său, "Ofiţer Ted", antrenat să indentifice droguri, Liz şi câinele său, Watchman, un beagle de la MPI şi echipa formată din Chad şi India, care lucrează la vamă şi adulmecă orice tip de stupefiante clandestine sunt doar câţiva dintre eroii noştri. Legătura dintre aceste patrupede loiale şi instructorii lor ne ajută să înţelegem felul în care ei colaborează şi îşi rezolvă sarcinile.
| |
| 10:10 | | Patrula canină
Waikato Delta îi trimite pe Dennis şi Max care prind nişte tineri ce furaseră nişte bunuri, iar echipa lui John şi a Aysei descoperă un vizitator ce voia să intre în închisoare folosind un complice. (S5, Ep2) Waikato Delta îi trimite pe Dennis şi Max care prind nişte tineri ce furaseră nişte bunuri, iar echipa lui John şi a Aysei descoperă un vizitator ce voia să intre în închisoare folosind un complice. Acest serial revine cu personajele noastre preferate: echipa canină de la Închisoarea Waikeria, cu instructorul Maurice şi câinele său, "Ofiţer Ted", antrenat să indentifice droguri, Liz şi câinele său, Watchman, un beagle de la MPI şi echipa formată din Chad şi India, care lucrează la vamă şi adulmecă orice tip de stupefiante clandestine sunt doar câţiva dintre eroii noştri. Legătura dintre aceste patrupede loiale şi instructorii lor ne ajută să înţelegem felul în care ei colaborează şi îşi rezolvă sarcinile.
| |
| 10:45 | | Animale nonstop

| 12:10 | | Salvarea pinguinilor

| 13:35 | | Patrula canină
Echipa canină Christchurch Delta formată din Lyal şi Brock prind un agresor violent după o intrare prin efracţie, iar Diesel, un câine detector de la MPI, este trimis să vâneze şerpi. (S5, Ep1) Echipa canină Christchurch Delta formată din Lyal şi Brock prind un agresor violent după o intrare prin efracţie, iar Diesel, un câine detector de la MPI, este trimis să vâneze şerpi. Acest serial revine cu personajele noastre preferate: echipa canină de la Închisoarea Waikeria, cu instructorul Maurice şi câinele său, "Ofiţer Ted", antrenat să indentifice droguri, Liz şi câinele său, Watchman, un beagle de la MPI şi echipa formată din Chad şi India, care lucrează la vamă şi adulmecă orice tip de stupefiante clandestine sunt doar câţiva dintre eroii noştri. Legătura dintre aceste patrupede loiale şi instructorii lor ne ajută să înţelegem felul în care ei colaborează şi îşi rezolvă sarcinile.
| |
| 14:00 | | Patrula canină
Waikato Delta îi trimite pe Dennis şi Max care prind nişte tineri ce furaseră nişte bunuri, iar echipa lui John şi a Aysei descoperă un vizitator ce voia să intre în închisoare folosind un complice. (S5, Ep2) Waikato Delta îi trimite pe Dennis şi Max care prind nişte tineri ce furaseră nişte bunuri, iar echipa lui John şi a Aysei descoperă un vizitator ce voia să intre în închisoare folosind un complice. Acest serial revine cu personajele noastre preferate: echipa canină de la Închisoarea Waikeria, cu instructorul Maurice şi câinele său, "Ofiţer Ted", antrenat să indentifice droguri, Liz şi câinele său, Watchman, un beagle de la MPI şi echipa formată din Chad şi India, care lucrează la vamă şi adulmecă orice tip de stupefiante clandestine sunt doar câţiva dintre eroii noştri. Legătura dintre aceste patrupede loiale şi instructorii lor ne ajută să înţelegem felul în care ei colaborează şi îşi rezolvă sarcinile.
| |
| 14:30 | | Salvatorii de la Harnas
Pe fundalul spectaculos al deşertului Kalahari din Namibia, acest serial urmăreşte activitatea devotaţilor voluntari de la Tabăra de Salvare a animalelor Harnas. (S1, Ep9) n timpul excursiei în ţinutul boşimanilor, o cobră le întrerupe voluntarilor pregătirile de dimineaţă. După ce traversează un lac în Land Roverul lor, ei se întâlnesc cu boşimanii, care îi învaţă cum să gătească rădăcini şi să vâneze cu arcul cu săgeţi. La Harnas, şireţii pui de caracal trebuie hrăniţi şi vaccinaţi. Şi într-o noapte, Frikkie şi blonda nemţoaică Annika iau legătura cu lei lor preferaţi din afara fermei. Harnas este o întinsă fermă din sudul Africii, care oferă adăpost animalelor sălbatice abandonate. Familia Van der Merwe, căreia îi aparţine ferma, primeşte voluntari din toată lumea care să ajute la funcţionarea orfelinatului de animale. Voluntarii vin să întâlnească animale exotice şi să cunoască adevărata Africă. Iată povestea animalelor care trăiesc la Harnas şi a oamenilor extraordinari care fac tot ce le stă în putere pentru a le ajuta.
| |
| 15:00 | | Animale nonstop
Acest serial este unul fascinant care prezintă o mică parte din lumea animalelor sălbatice şi domestice care au nevoie disperată de ajutor. Deşi se spune că englezii sunt mari iubitori de animale, totuşi statisticile nu arată la fel. În fiecare an, în Marea Britanie, mii de animale sălbatice, dar şi animale de companie, cad victime abuzurilor, relelor tratamente şi neglijenţei. Serialul îi prezintă într-un ritm alert pe cei care se dedică efortului de salvare, zi de zi cu aceeaşi consecvenţă. Echipa îi însoţeşte, aşadar, pe inspectorii RSPCA în lupta lor împotriva cruzimii aplicate pe nedrept animalelor. Ajungem să cunoaştem locurile în care aceste animale bolnave sau rănite sunt îngrijite, dar şi pe cei care îşi asumă răspunderea de a le adopta. Veţi vedea echipe de specialişti care luptă împotriva comerţului ilegal cu animale din specii pe cale de dispariţie şi o serie de vietăţi uimitoare, de la foci şi balene, la păsări rare, sau alţi vizitatori obişnuiţi, cum ar fi bursucul sau ariciul. De asemenea, aveţi ocazia să cunoaşteţi la faţa locului o parte dintre cei zece milioane de posesori de animale de companie, fie că deţin pisici, câini, iepuri, hamsteri sau şerpi.
| |
| 18:00 | | Jimmy Doherty în grădina lui Darwin
Cum a descoperit Darwin asemănările fascinante dintre oameni, plante şi alte creaturi? Răspunsul se află în studiul de bază al unei teorii revoluţionare: descendenţa oamenilor din maimuţele africane. Cum a descoperit Darwin asemănările fascinante dintre oameni, plante şi alte creaturi? Răspunsul se află în studiul de bază al unei teorii revoluţionare: descendenţa oamenilor din maimuţele africane. n 1836 Charles Darwin se întorcea din expediţia de cinci ani la bordul navei The Beagle având conturate câteva idei revoluţionare despre diversitatea florei şi faunei lumii. Înainte de a începe să lucreze la cea mai importantă operă ştiinţifică din toate timpurile, "Originea speciilor", Darwin a trebuit să-şi probeze ideile şi să definească o teorie a evoluţiei printr-o serie de experimente ingenioase şi uimitoare totodată. Jimmy Doherty, fermier şi entomolog al zilelor noastre, reface traiectoria intelectuală a lui Darwin, dar şi experimentele revoluţionare ale acestuia care vizează selecţia naturală, reproducerea selectivă a plantelor şi, în plus, nişte teste mai ciudate cu râme şi muzică. Cu episoade filmate în grădinile şi serele lui Darwin, acest serial repune în valoare perspectiva ştiinţifică a evoluţiei.
| |
| 19:00 | | Lumea pierdută a lui Alexandru
nsoţiţi-l pe jurnalistul David Adams într-un voiaj de 2.500 km de-a lungul râului central-asiatic Amudaria, mergând pe urmele lui Alexandru cel Mare pentru a descoperi istoria îngropată aici. (S, Ep1) n căutarea primilor exploratori greci, Adams pune la încercare noua sa teorie despre Iason şi argonauţi. Sunt oare corecte relatările antice ? Au fost oare Marea Caspică şi Marea Neagră unite în trecut, permiţându-le argonauţilor să călătorească spre Orient ? La bordul unei reproduceri a navei Argo, David porneşte într-un voiaj care îl va purta din Grecia până în Afganistanul sfâşiat de război. Timp de peste 5.000 de ani, râul Oxus, azi Amudaria, a facilitat dezvoltarea unei misterioase civilizaţii antice. De la izvoarele sale, aflate undeva pe „acoperişul lumii”, el curge prin ţinuturile neospitaliere ale Asiei Centrale şi Afganistanului sfâşiat de război, către Marea Caspică. Acest ţinut nu a fost aproape deloc explorat. Misiunea fotojurnalistului David Adams este aceea de a explora cursul de 2.500 km al râului Oxus pentru prima oară – şi de a călători înapoi în timp pentru a descoperi cum agitata sa istorie naturală şi umană se integrează în povestea lumii noastre. Este şi o investigaţie în lumea pierdută a lui Alexandru cel Mare, care a mers de-a lungul acestui râu alături de războinicii săi.
| |
| 23:00 | | Lumea pierdută a lui Alexandru

| 02:40 | | Lumea pierdută a lui Alexandru

| 06:30 | | Vremea care a schimbat lumea
Cu două ocazii, în 1812 și în 1941, Rusia părea să fi ajuns în genunchi în fața unui inamic militar, când un aliat neașteptat i-a venit în ajutor - o vreme extremă de iarnă. (S, Ep8) Cu două ocazii, în 1812 și în 1941, Rusia părea să fi ajuns în genunchi în fața unui inamic militar, când un aliat neașteptat i-a venit în ajutor - o vreme extremă de iarnă. Secetă intensă, ploaie torențială, ger extrem și vânturi imprevizibile - toate acestea se numără printre cele mai puternice forțe ale Naturii. Acestea au creat totodată adevărate puncte de răscruce în istorie. Dovezi din bătălii istorice și civilizații pierdute arată felul în care subestimarea sau prezicerea incorectă a vremii a avut adesea consecințe dezastruoase. Fiecare episod dezvăluie misterele din spatele unui eveniment istoric major - ar fi pierdut Hitler dacă vremea ar fi fost altfel? De ce a existat un iceberg de care s-a izbit Titanicul? Cum a contribuit vremea la declinul lui Napoleon în bătălia de la Waterloo? Aflați răspunsul la aceste întrebări și la multe altele, în această serie fascinantă.
| |
|