Exclusiv în România
În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tabără călătoreşte, descoperă şi prezintă istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic.
Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.
Alături de prezentarea locurilor, cei interesaţi vor primi numeroase „ponturi”, de recomandat să le ai în buzunar, atunci când pleci la drum, de la „ajutoarele de nădejde” ale lui Cristian Tabără, Cristina Madgearu, Daniel Georgescu, Marin Găbudean.
În fiecare săptămână, câte unul dintre aceştia îl va însoţi pe Cristian Tabără în regiunea în care se află unicatul european sau mondial, devenind „turist cu acte în regulă” şi
testând pe propria piele atracţiile turistice ale zonei.
Prezintă: Cristian Tabără
Producător: Marin Găbudean