Program TV: Luni, 29.08.2016 | TVR 2 | | | | | | | | | | Acum la TV |
Adauga in favorite pe pozitia: | | 1 | | 2 | | 3 |
| 13:30 | | Cap compas (R)
Săptămânal, telespectatorii află la "Cap compas" informaţii inedite de pe toate meridianele globului, destinaţii turistice şi nu numai, din insule îndepărtate sau capitale europene, locuri de agrement sau rezervaţii naturale, cu informaţii despre cultura, religia, istoria, obiceiurile şi tradiţiile fiecărui loc. "Cap compas" este o aventură în necunoscut care nu cunoaşte limite. TVR 2 vă invită ca împreună să călătorim ca să vedem, să cunoaştem, să descoperim, să ne bucurăm, să ne schimbăm şi să simţim altfel. | |
| 22:30 | | Legile afacerilor
Susţinută de cel mai important ziar de business din lume, Financial Times, emisiunea Legile afacerilor va aduce la TVR 2, într-un pachet grafic şi prezentare adaptată trendurilor internaţionale, cele mai noi evoluţii economice din ţară şi de peste hotare, cele mai avizate opinii şi analize. Invitaţi în studio vor fi lideri care au demonstrat competenţe şi leadership în afaceri, avocatură, comerţ, energie, infrastructură, IT, real-estate, dar şi avocaţi, consultanţi, reprezentanţi ai autorităţilor statului.
Datorită apropierii de Financial Times, publicul emisiunii „Legile Afacerilor” va cunoaste idei, trend-uri şi lideri din businessul internaţional, prin duplex live Bucureşti - Londra, cu editori si teme de la ziarul de business din Anglia. Programul de la TVR 2 va accesa fluxurile de business ale Financial Times şi Bloomberg, cu cel mai mare grad de relevanţă pe piaţa de business - accesând în timp real cele mai proaspete informaţii din finanţele internaţionale. | |
| 02:30 | | Cap compas (R)

|